Legea privind recapitalizarea bancilor grecesti va fi aprobata sambata de Parlamentul din Atena

Autor:

Bancherul.ro
2015-10-30 20:21

Guvernul de la Atena a prezentat vineri legislația care indică modul în care băncile vor fi recapitalizate pentru a-și majora capitalul, afectat de turbulențele din ultimele luni, transmit Bloomberg și Reuters, citate de Agerpres.

Legea ar urma să fie votată de Parlamentul de la Atena sâmbătă, ziua în care Banca Centrală Europeană va publica rezultatele testelor de stres derulate în rândul principalelor instituții financiare elene — National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank și Eurobank — pentru a ști cu exactitate care este necesarul lor de capital și pentru a decide viitoarea strategie referitoare la creditorii din Grecia. Conform prevederilor celui de-al treilea program de asistență financiară pentru Grecia, sistemul bancar elen va primi fonduri de 10 — 25 miliarde de euro pentru recapitalizare.

Scenariul de bază avut în vedere în testele de stres derulate de BCE prevede o contracție a economiei grecești de 2,3% în acest an și una de 1,3% în 2016, urmată de o creștere de 2,7% în 2017.

Legea privind recapitalizarea băncilor prevede că Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) va avea drepturi depline de vot asupra oricăror acțiuni achiziționate de la bănci în procesul de recapitalizare. HFSF va avea un rol mult mai activ decât până acum, evaluând modul în care sunt conduse băncile. Nivelul acțiunilor și al bondurilor convertibile contingente pe care le va achiziționa HFSF de la bănci în schimbul ajutorului de stat va fi decis de Guvern.

Wolfango Piccoli, director în cadrul Teneo Intelligence, a apreciat că testele de stres derulate de Banca Centrală Europeană în rândul creditorilor eleni vor arăta că aceștia vor avea nevoie de noi fonduri în valoare de aproximativ 15 miliarde de euro (16,5 miliarde de dolari), jumătate din sumă urmând să fie acoperită din fonduri publice.

În ultimii ani, situația băncilor elene s-a înrăutățit pe fondul declinului economiei și al majorării valorii creditelor neperformante, astfel încât acestea vor avea nevoie de a treia recapitalizare, începând din 2010 până în prezent, când Grecia a avut nevoie de asistență financiară pentru a evita intrarea în incapacitate de plată.

Săptămâna trecută, băncile elene s-au întâlnit cu câțiva deținători de obligațiuni și au discutat posibilitatea unor ‘debt swaps’ (conversia unor datorii mai vechi în acțiuni sau participații la capital) pentru a-și repara bilanțurile, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Eurobank Ergasias și Alpha Bank vor să ceară investitorilor să schimbe în acțiuni titluri de valoare, de un miliard de euro și, respectiv, 1,94 miliarde de euro. National Bank of Greece (NBG) ar putea, de asemenea, să ia în considerare conversia unor datorii mai vechi în obligațiuni, în funcție de prețul pe care îl va obține din vânzarea subsidiarei din Turcia, Finansbank, susțin sursele.

Și Piraeus Bank a lansat o ofertă de schimb pentru deținătorii de obligațiuni, pentru a-și majora capitalul, afectat de mediul economic dificil din Grecia. Deținătorii de titluri de valoare de 1,1 miliarde de euro (1,26 miliarde de dolari) pot schimba câteva obligațiuni sau toate pentru recipise non-transferabile, a anunțat Piraeus Bank. Investitorii vor primi numerar sau acțiuni în schimbul recipiselor. Oferta a fost făcută pentru majorarea bazei de capital, a informat Piraeus.

După ce premierul Alexis Tsipras a introdus restricții asupra mișcărilor de capital, retragerile de depozite din băncile grecești au încetinit, în condițiile în care în primele luni ale anului deponenții greci au scos peste 43 de miliarde de euro din conturile lor bancare, sau 26,5% din totalul economiilor.

Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) — principalul acționar al băncilor elene — este instituția care s-a ocupat de recapitalizarea acestor instituții. Piraeus Bank, Alpha, National Bank of Greece și Eurobank, care împreună controlează aproximativ 91% din industria bancară grecească, au fost sprijinite de Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional care, în cadrul precedentelor programe de asistență financiară pentru Grecia, au pus deoparte 50 de miliarde de euro pentru curățarea sectorului bancar elen.

Cele patru mari bănci grecești — National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank și Eurobank — sunt prezente și pe piața din România.

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Revista presei

Contractele de leasing ale persoanelor fizice nu mai sunt titluri executorii

Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.

Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii