Romania vinde in premiera eurobonduri pe 20 de ani

Autor:

Bancherul.ro
2015-10-21 19:11

România intenționează să vândă, miercuri, în premieră, eurobonduri cu maturitatea de 20 de ani, în valoare de cel puțin un miliard de euro, urmând exemplul Poloniei și Lituaniei care au accesat piețele internaționale de obligațiuni, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea ofertei.

Potrivit surselor care au dorit să-și păstreze anonimatul, România lansează eurobonduri cu maturitatea la 20 de ani la un preț de 250 puncte de bază peste mid swaps (nivel de referință — n.r.) și bonduri cu maturitatea la 10 de ani la un preț de 200 puncte de bază peste mid swaps. Oferta, prima de acest fel derulată de România în 2015, este intermediată de Citigroup Inc, HSBC Bank PLC, Raiffeisen Bank International AG și UniCredit SpA.

‘Investitorii așteaptă de mult timp ca România să revină pe piață. Aceștia au indicat că sunt interesați în maturități mai lungi și mă aștept să văd o cere bună pentru această emisiune’, a declarat Roxana Hulea, analist la Societe Generale SA.

La finele lunii septembrie, Diana Popescu, director general adjunct al Trezoreriei Statului declara că România intenționează să vândă, până la sfârșitul anului, eurobonduri de 1 — 1,5 miliarde de euro (1,69 miliarde de dolari). Ministerul Finanțelor intenționeze să împrumute, în 2015, două miliarde de euro de pe piețele internaționale dar încă nu a demarat strângerea de fonduri de pe piețele străine, în principal din cauza volatilității cauzate de problemele din Grecia și a temerilor privind creșterea economiei Chinei. ‘Suntem în etapa în care monitorizăm condițiile de pe piață, astfel încât să alegem momentul potrivit pentru lansarea emisiunii de obligațiuni. În următoarea perioadă intenționăm să emitem eurobonduri de 1 — 1,5 miliarde de euro’, a afirmat atunci Diana Popescu.

România beneficiază de un rating ‘Baa3’ din partea Moody’s și de un calificativ ‘BBB minus’ de la Standard & Poor’s și Fitch.

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Revista presei

Contractele de leasing ale persoanelor fizice nu mai sunt titluri executorii

Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.

Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii