Garanti Bank anunta ca a direcționat aproximativ 600.000 lei către WWF România (World Wide Fund for Nature) în ultimii cinci ani, de când a fost lansat WWF Bonus Card.
La orice achiziție făcută cu WWF Bonus Card, Garanti Bank donează din partea posesorului de card 0,5% din sumă către proiectele pe care WWF le derulează în România.
Volumul tranzacțiilor efectuate cu WWF Bonus Card a crescut considerabil din 2010 și până în prezent, ridicându-se la 18 milioane lei în 2014, reprezentând o creștere de 55% față de 2013, mai precizeaza banca.
În prezent, există 4.500 de posesori de WWF Bonus Card, iar anul acesta și-au folosit cardurile cu precădere pentru a cumpăra electronice, îmbrăcăminte și produse din supermarket-uri sau din magazinele de bricolaj.
WWF Bonus Card este primul card de afinitate eco din România și oferă toate beneficiile programului de loialitate al Bonus Card (acumulare puncte bonus, rate fără dobândă, perioadă de grație). Produsul oferă clienților posibilitatea de a se implica în procesul de conservare a naturii și să contribuie direct la îmbunătățirea mediului în care trăiesc, prin susținerea proiectelor derulate de WWF în România.
Bonus Card este un produs unic în România, fiind unul dintre cele mai complexe instrumente de plată din piață, atât pentru posesorii de card, cât și pentru comercianți. Posesorii de card acumulează bonus ori de câte ori fac o cumparatura, atât în ţară cât şi în străinătate, iar bonusul reprezintă bani care pot fi folosiți ulterior pentru cumpărături gratuite în rețeaua magazinelor partenere Bonus Card. De asemenea, clienții pot alege să plătească în rate fără dobândă, beneficiind de flexibilitate în alegerea numărului de rate, în funcție de nevoile personale.
[1]
“WWF Bonus Card le oferă clienților Garanti Bank șansa de a se implica și de a contribui la protejarea mediului înconjurător prin susținerea proiectelor derulate de WWF în România. WWF Bonus Card este un produs inovator pe piața locală și suntem încrezători că vom fi în continuare apreciați de clienții noștri care vor să ajute natura”, a declarat Emre Unal (foto), Director Carduri, Garanti Bank.
“Acestă colaborare arată cum poate fi creat un parteneriat între natură și mediul de afaceri, în beneficiul ambelor părți. În ultimii cinci ani, Garanti Bank nu doar că a fost un sprijin important pentru munca noastră de conservare a mediului înconjurător, dar ne-a ajutat să informăm tot mai mulți oameni despre problemele de mediu și să facem cauza noastră mult mai vizibilă. În același timp, WWF Bonus Card a devenit un instrument de implicare a tuturor clienților interesați în proiectele noastre. Din punctul nostru de vedere, parteneriatul dintre WWF și Garanti Bank este un exemplu bun de cum responsabilitatea socială și cea pentru mediu pot deveni valori de bază în business. Sperăm să dezvoltăm și mai mult acest parteneriat în viitor și să devenim o sursă de inspirație pentru alte companii care vor să integreze grija pentru natură și societate în planul lor de afaceri”, a declarat Magor Csibi, Director WWF România.
Cardurile OTP Bank nu functioneaza la aceasta ora, a anuntat banca intr-un mesaj pe Facebook: "Dragi clienți, momentan funcționarea cardurilor OTP Bank este afectată de o avarie tehnică. Echipele noastre... detalii
Banca Transilvania isi anunta clientii ca in curand vor putea folosi doar doua aplicatii: BT Pay pentru persoane fizice si BT Go pentru persoane juridice. In consecinta, dupa primirea notificarii... detalii
AcÈ›ionarii Băncii Transilvania au aprobat fuziunea BT cu OTP Bank România, în cadrul Adunării Generale Extraordinare, care a avut loc astăzi, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga:Integrarea... detalii
PoÈ™ta Română, liderul naÈ›ional în servicii poÈ™tale, împreună cu CEC Bank È™i Visa, lider mondial în domeniul plăţilor digitale, îÈ™i unesc forÈ›ele pentru extinderea incluziunii financiare, creând infrastructura necesară utilizării... detalii