Cursul leu/euro s-ar putea aprecia pana la 4,30 lei/1 euro la finalul lui 2016 sau chiar la 4,10 lei/euro la sfarsitul lui 2017, fata de nivelul de aproape 4,40 lei/euro din prezent, estimeaza Ciprian Dascalu, economistul bancii ING, intr-un raport.
El aduce ca argument nivelul cursului de shimb real efectiv calculat de BIS (Banca Reglementelor Internationale – Bank for International Settlments), care ia in calcul si efectele inflatiei, la carui nivel este cu 5,5% sub media pe termen lung (aproape de 3,8 lei/1 euro). Cursul de 4,38 lei/1 euro este si scenariul preferat al economistilor Bancii Transilvania.
Un alt argument pentru aprecierea leului este evolutia sa mai slaba in comparatie cu valutele din tarile din zona (zlotul, forintul, coroana ceha). Din cate se observa din grafic, leul a fost cel mai stabil pe parcursul ultimului an.
Pe termen scurt insa, econonomistii nu se asteapta la o apreciere a leului sub 4,40 lei, din cauza inflatiei negative ce ar urma sa persiste pana la mijlocul lui 2016, intrucat un leu mai puternic ar determina o scadere si mai mare a inflatiei, care este departe de tinta BNR pe termen mediu, de 2,5%.
De altfel, economistii ING estimeaza un curs neschimbat,, de 4,40 lei/euro la finalul acestui an, urmat de o depreciere la 4,45 lei/euro in primul trimestru din 2016 iar apoi o revenire la 4,40 lei in iunie 2016.
Economistii BCR sunt mai pesimisti: se asteapta la o depreciere a leului la 4,48 lei/euro in septembrie 2015 si la 4,49 lei/euro la finalul anului, nivel care va ramane aproape neschimbat si in iunie 2016 (4,47 lei/euro).
Si economistii Raiffeisen Bank vad un curs mai mare in septembrie si decembrie (4,45 lei/euro), urmat de o apreciere in martie 2016 (4,40 lei/euro) iar apoi o noua depreciere la 4,45 lei/euro in iunie 2016.
Totusi, odata ce vor disparea presiunile asupra inflatiei provocate de reducerile de taxe iar cresterea economica se va consolida, BNR ar putea permite o flexibilitate mai mare a cursului, mai ales intr-un an electoral, astfel incat cursul sa ajunga la 4,30 lei/1 euro la finalul lui 2016.
Dobanda de politica monetara a BNR (Banca Nationala a Romaniei) ar putea fi scazuta de trei ori in acest an, la 5,75%, de la 6,5%, cat este in prezent, conform... detalii
Dobanda de politica monetara a Bancii Centrale Europene (BCE) ar putea scadea de la 3% in prezent la 1,5% pana la finalul lui 2025, prognozeaza economistii. „Ne asteptam ca BCE... detalii
„Stiai ca poti sa iei un card de credit chiar daca ai gradul de indatorare depasit? Te ajutam cu un card de credit chiar daca banca ti-a spus ca ai... detalii
Inflatia mare este si consecinta cresterii salariilor, a precizat guveatorul BNR, Mugur Isarescu, cu ocazia prezentarii raportului privind inflatia din 11 noiembrie 2024.Seceta puteica, oferta insuficienta de produse alimentare si... detalii