Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, a declarat vineri, la Suceava, ca una dintre cele doua banci de stat, CEC Bank sau Eximbank, ar putea sa se transforme in banca de dezvoltare pentru cofinantarea proiectelor cu fonduri europene.
“E foarte bine că avem bani europeni, dar problema este ca dumneavoastră să aveţi la dispoziţie şi ceea ce aveţi de pus dumneavoastră. Adică să identificăm acele zone sau căi de a depune şi partea de cofinanţare. Aici deja am avut discuţii la BNR şi Ministerul de Finanţe, iar ideea e agreată la nivel de prim-ministru de a avea o bancă de dezvoltare. Una din cele două bănci de stat, CEC sau Eximbank, să devină bancă de dezvoltare. O astfel de bancă creată în acest fel poate fi folosită în mod direct de stat ca partener în ceea ce înseamnă fonduri europene şi în economie în general”, a afirmat Teodorovici, citat de Mediafax.
El a mai facut aceasta declaratie si in luna mai din acest an, cand a precizat:
“Este o prevedere pe regulamentul european care spune clar că o bancă de stat, dacă este bancă de dezvoltare, poate fi implicată pe fonduri europene. Este o prevedere pe care alte state o aplică, deci este o posibilitate. Deocamdată discutăm cu Ministerul de Finanțe, cu ceilalți colegi din Guvern care sunt implicați în zona asta și vedem exact cum și ce soluție aplicăm”.
Presedintele CEC Bank, Radu Ghetea, este de parere ca banca sa ar trebui sa-mi mentina in continuare profilul actual, de banca universala, adresata atat companiilor cat si persoanelor fizice.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii