Restantele la credite au crescut cu 2% in februarie

Autor:

Bancherul.ro
2014-03-26 17:39

Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor înregistrată în luna februarie 2014 se cifrează la circa 13,457 miliarde de lei, cu aproape 2% peste cea raportată în ianuarie, în timp ce restanţele la creditele în valută se ridică la 20,424 miliarde lei (echivalent), în creştere cu 1,25%, conform unui raport al Băncii Naţionale a României (BNR), publicat miercuri, transmite Agerpres.

Totalul creditelor în lei se ridica, în februarie, la 86,2 miliarde de lei (plus 0,23% faţă de luna precedentă), din care 49,65 miliarde de lei erau sume contractate de agenţii economici şi 34,7 miliarde de lei de populaţie.

Creditele în valută totalizau 133,5 miliarde de lei (minus 0,6%), din care 63,6 miliarde de lei contractate de agenţii economici şi 68,5 miliarde de lei de populaţie.

Bucureştenii aveau, la finele lunii februarie, credite în lei restante în sumă de 3,7 miliarde lei şi în valută de 9,5 miliarde de lei (echivalent). Totalul creditelor în lei contractate în Capitală atingea nivelul de 27,3 miliarde de lei, iar al celor în valută – aproape 61 de miliarde lei.

În restul ţării, unele dintre cele mai mari rate ale restanţelor se înregistrează în judeţele Sălaj (29,6% din creditele în lei şi 25,8% din creditele în valută), Vâlcea (24,5% din creditele în lei şi 20,7% din creditele în valută), Brăila (26,3% din creditele în lei şi 19,5% la creditele în valută), Suceava (24,6% din creditele în lei şi 19,3% din creditele în valută) şi Bistriţa-Năsăud (23% din creditele în lei şi 20% din creditele în valută).

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Revista presei

Contractele de leasing ale persoanelor fizice nu mai sunt titluri executorii

Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.

Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii