FMI despre acordul cu Romania: "S-a ajuns la un acord la nivel tehnic. Programul ramane, in linii mari, in directia cea buna"

Autor:

Bancherul.ro
2014-02-04 12:49

Echipele Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene s-au aflat în vizită la Bucureşti în perioada 21 ianuarie – 4 februarie 2014, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare, combinate, în cadrul programului economic sprijinit the FMI prin Acordul Stand-By, precum şi pentru actualizarea situaţiei programului preventiv cu Uniunea Europeană privind balanţa de plăţi, anunta FMI intr-un comunicat. Reprezentantul rezident al FMI în România şi Bulgaria este Guillermo Tolosa (foto).

“S-a ajuns la un acord la nivel tehnic. Programul rămâne, în linii mari, în direcţia cea bună. Majoritatea criteriilor de performanţă stabilite pentru finele lunii decembrie 2013 au fost îndeplinite sau sunt aproape îndeplinite.

În anul 2013, cresterea economica s-a accelerat, fiind estimată la 2,8 procente, susţinută de exporturile puternice, în timp ce cererea internă a rămas slabă. Activitatea economică a fost susţinută în mare parte de o producţie industrială puternică şi de recolta bogată.

În anul 2014, se preconizează o creştere cu 2,2 procente a PIB-ului real, în timp ce pe plan intern cererea se va consolida pe fondul suportului acordat prin cadrul politicilor,  dar şi ca urmare a unei mai bune absorbţii a fondurilor Uniunii Europene şi a creşterii încrederii.

Inflaţia ajunsă la valori istorice minime este preconizată a scădea în continuare în prima jumătate a anului 2014, înainte de a reveni, în cea de a doua jumătate a anului,  în partea superioară a intervalului ţintit de banca naţională. Se preconizează ca deficitul contului curent să rămână în continuare între 1 şi 1,5 procente din PIB, contribuind astfel la poziţia externă puternică a României, care a ajutat ţara să depăşească recentele presiuni din pieţele emergente. 

Autorităţile au aprobat un buget în concordanţă cu ţinta de deficit de 2,2 procente din PIB stabilită pentru anul 2014. Amânarea pentru o perioadă a implementării accizelor la carburanţi va fi compensată prin îngheţări pe partea de cheltuieli. Autorităţile intenţionează continuarea ajustării fiscale în anul 2015, pentru ca România să îndeplinească obiectivul budgetar pe termen mediu, acela al unui deficit structural de 1 la sută din PIB, în acelaşi timp permiţând noi creşteri aşteptate ale co-finanţării proiectelor sprijinite de Uniunea Europeană.

Politica monetară continuă să fie relaxată, ceea ce s-a tradus printr-o reducere considerabilă a ratelor de dobândă pe segmentul creditării. În combinaţie cu programele guvernamentale de garantare, acest lucru ar trebui să permită o revenire modestă a creditării în lei. În ciuda presiunilor legate de calitatea activelor, sectorul bancar dispune în continuare de un capital confortabil,  dar şi de lichidităţi şi rezerve de provizionare.

S-a înregistrat o încetinire a progreselor în reducerea arieratelor companiilor de stat. Cu toate acestea, au fost demarate acţiuni corective, care includ transferuri bugetare şi măsuri de restructurare. Urmează a fi definit un plan de acţiune pentru reducerea sustenabilă a arieratelor pe termen mediu.

Beneficiind de experienţa succesului înregistrat de prima ofertă publică iniţială în cazul Romgaz, finalizarea ofertelor publice iniţiale în cazul altor trei întreprinderi de stat se desfăşoară conform planificării. Reforma cadrului de reglementare în sectoarele energie şi transporturi vor continua, ca şi procesul dereglementării preţurilor la gazul natural şi energie electrică, în concordanţă cu foile de parcurs convenite”, se arata in comunicatul FMI.

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Cardurile OTP Bank au o problema de functionare (actualizat)

Cardurile OTP Bank nu functioneaza la aceasta ora, a anuntat banca intr-un mesaj pe Facebook: "Dragi clienți, momentan funcționarea cardurilor OTP Bank este afectată de o avarie tehnică. Echipele noastre... detalii

Clientii Bancii Transilvania vor putea folosi doar doua aplicatii: BT Pay si BT Go

Banca Transilvania isi anunta clientii ca in curand vor putea folosi doar doua aplicatii: BT Pay pentru persoane fizice si BT Go pentru persoane juridice. In consecinta, dupa primirea notificarii... detalii

Clientii OTP Bank vor fi preluati de Banca Transilvania, din 28 februarie 2025

AcÈ›ionarii Băncii Transilvania au aprobat fuziunea BT cu OTP Bank România, în cadrul Adunării Generale Extraordinare, care a avut loc astăzi, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga:Integrarea... detalii

Postasii au POS-uri pentru plata cu cardul a facturilor sau taxelor

PoÈ™ta Română, liderul naÈ›ional în servicii poÈ™tale, împreună cu CEC Bank È™i Visa, lider mondial în domeniul plăţilor digitale, îÈ™i unesc forÈ›ele pentru extinderea incluziunii financiare, creând infrastructura necesară utilizării... detalii