Zeci de mii de sud-coreeni au luat cu asalt băncile, marţi, pentru a cere să le fie blocate cardurile de credit, după ce 20 de milioane de utilizatori au fost afectaţi de furtul sau piratarea de date confidenţiale, relatează AFP.
Peste 1,15 milioane de persoane şi-au anulat cardurile de luni, potrivit autorităţii sud-coreene de supraveghere a tranzacţiilor financiare.
Valul de panică a fost provocat de arestarea unui angajat al unei companii de studiu privind solvabilitatea, Korea Credit Bureau (KCB), bănuit că ar fi furat informaţiile personale ale clienţilor a trei companii care emit carduri de credit.
Suspectul ar fi vândut apoi datele unor firme de marketing prin telefon, ai căror directori au fost arestaţi, la rândul lor, la începutul lunii, au indicat poliţia şi Serviciul de supraveghere financiară (FSS).
Duminică, FSS a anunţat că escrocheria a afectat cel puţin 20 de milioane de utilizatori, într-o ţară cu o populaţie de 50 de milioane de locuitori, mai notează France Presse.
Datele furate includ numele clienţilor, numărul de securitate socială, numărul de telefon, cifrele înscrise pe cărţile de credit şi data expirării acestora, conform FSS.
Companiile afectate, KB Kookmin Card, Lotte Card şi NH Nonghyup Card, au făcut apel la mii de angajaţi temporari pentru a răspunde la plângeri şi cererile de anulare a cardului.
Pe reţelele de socializare şi principalele portaluri de internet din Coreea de Sud, utilizatorii au criticat timpul de aşteptare interminabil din sucursalele băncilor, paralizia site-urilor şi suprasaturarea centrelor de asistenţă telefonică.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii