Banca Naţională a României (BNR) a acordat, vineri, credit lombard de peste 2 miliarde lei băncilor comerciale, în condiţiile în care lichiditatea din piaţă a scăzut brusc pe fondul operaţiunilor de tip swap, a declarat vineri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.rnrn”Dacă lichiditatea era suficientă (vineri n.r.), nu injectam peste 2 miliarde lei la lombard. A fost suficientă, dar dintr-o dată au existat unii care au făcut swap, ei au luat un fel de credit de la nu ştiu cine”, a mai spus Isărescu.rnrnCreditul lombard – sau facilitatea de credit – este oferit de BNR băncilor care au nevoie de lichiditate, dar care trebuie să garanteze cu titluri de stat. În prezent, dobânda anuală la creditul lombard este de 14,25%, fiind stabilită la 4% peste dobânda de politică monetară. rnrnGuvernatorul BNR a precizat că jucătorii care s-au găsit vineri într-o astfel de situaţie au fost nevoiţi să-şi închidă poziţiile, “iar câţiva nici n-au mai apucat”. rnrn”Au fost precum iepuraşul din desene (animate) care aleargă pe crenguţă şi se termină crenguţa, iar ei mai fac vreo zece paşi. Nu e cea mai mare glorie pentru o bancă mare să nu-şi închidă poziţiile”, a adăugat Isărescu. rnrnVineri, dobânzile pentru depozitele la ozi de tip overnight din piaţa monetară interbancară au sărit la circa 20-40%, după ce speculatorii au început să închidă poziţiile deschise pe euro/leu şi au avut nevoie să cumpere lei, potrivit dealerilor din piaţă. Cererea mare a apreciat semnificativ leul, de la 3,7650 până la 3,67 lei/euro, în contrast cu evoluţia regională.
Nu există comentarii pentru această știre.
"Consumatorii să fie atenți la câteva lucruri: Dacă rambursează doar suma minimă de plată la un card de credit, vor plăti dobândă, însă dacă vor plăti rata întreagă din luna... detalii
Presedintele american Trump si sotia lui si-au lansat o criptomoneda care a fost cumparata, fireste, de multi oameni, sporindu-i rapid valoarea. "O criptomeda a presedintelui SUA nu poate sa scada... detalii
Dobanda de politica monetara a BNR (Banca Nationala a Romaniei) ar putea fi scazuta de trei ori in acest an, la 5,75%, de la 6,5%, cat este in prezent, conform... detalii
Dobanda de politica monetara a Bancii Centrale Europene (BCE) ar putea scadea de la 3% in prezent la 1,5% pana la finalul lui 2025, prognozeaza economistii. „Ne asteptam ca BCE... detalii