Dosarul bancherilor se judeca la Curtea de Apel Bucuresti in noiembrie

Autor:

Bancherul.ro
2013-10-21 17:57

Primul termen al dosarului bancherilor a fost amânat luni pentru 18 noiembrie de magistrații Curții de Apel București (CAB), deoarece zece inculpați nu au avut angajat apărător ales, potrivit Agerpres.

CAB a început luni judecarea dosarului în care mai multe persoane din domeniul afacerilor și cel bancar, printre care frații Ioan și Vasile Creștin, precum și Marius Locic au fost trimiși în judecată în dosarul fraudelor bancare de 85 de milioane de euro.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul CAB pe 4 octombrie iar pe 7 octombrie instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Constantin Irinel Militaru, singurul din dosar care se mai află în detenție preventivă.

CAB îi judecă în acest dosar pe Ioan și Vasile Creștin, Marius Locic, Irinel Constantin Militaru, Andrei Suditu, Elena Blaga, Adrian Martiș și alte 50 de persoane acuzate de obținerea în mod ilegal de credite de la două unități bancare.

Printre aceste se numără Ionuț Orlando Ghiorghe, Andrei Mihail Nanu, Diana Mihaela Gireadă, Livia Bobu, Maria Claudia Peter, Jenica Vrânceanu Barbu, Ioan Repede, Sava Tipa, Alexandru Ploscaru, Liliana Liuba Alexandrescu, Damiela Camilia Pop, Lucian Cojocaru, Niculae Sandu, Bianca Maria Gherman, Dana Băjescu, Daniel Sandu și Cătălin Mihăiță Rușitoru.

CAB mai trebuie să stabilească și implicarea în grupul infracțional organizat a lui Daniel Vlad, Gabriel Mircea Tomulescu, Bianca Maria Gherman, Radu Dan Drăghiciu, Cornelia Dumitrache, Marius Mazilescu, Mădălina Oana Țigănescu, Cosmin Dinu, Lavinia Elena Roată, Alexandru Radu Rusu, Gabriela Janina Rațiu, Gheorghe Dulman, Marius Claudiu Popovici, Vasile Mihai Tat și Roxana Osman.

În același dosar au mai fost inculpați Marilena Cîmpeanu, Ioan Cardoș, Mihai Prodan, Ionuț Gobeajă, Georgian Alexandru Misirliu, Mihaela Adela Brodner, Robert Ionuț Stan, Puiu Răcaru, Daniel Capră, Florin Răzvan Capră, Nicolae Capră, Petre Vlad Oprișan, Violeta Daniel Boțocan, Viorel Teodor Dumitru, Gheorghe Stoica, Alexandru Vasile, Tănase Radu și Maria Ion.

Părțile civile din acest dosar sunt BRD — Groupe Societe Generale SA și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii SA — IFN, iar parte responsabilă civilmente este BRD — Groupe Societe Generale SA.
În decembrie 2012, 11 persoane au fost arestate în acest caz, pentru o fraudă de 85 milioane euro.

Potrivit DIICOT, sub coordonarea unor persoane influente din mediul de afaceri din București, învinuiții au realizat beneficii financiare substanțiale prin săvârșirea de fraude bancare, și anume prin obținerea în mod ilegal de credite de la două unități bancare pentru 35 de societăți comerciale controlate de membrii grupului infracțional organizat.

Activitatea infracțională a fost sprijinită de șapte învinuiți având calitatea de directori generali/directori comerciali ai unităților bancare, prin coordonarea procedurii de selecție a firmelor, avizare pentru risc și de aprobare a creditelor, deși documentațiile firmelor nu întruneau cerințele legale, dar și de șase funcționari ai unităților bancare, în cursul gestionării dosarelor de creditare.

Contractele de garanție ipotecară cu privire la aceste bunuri imobile erau încheiate și autentificate de patru învinuite, având calitatea de notar public, prin supraevaluarea bunurilor imobile raportat la valoarea de piață și la valoarea înscrisă anterior în contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la aceleași bunuri, actele fiind utilizate de membrii grupării în vederea obținerii în mod ilegal a creditelor bancare.

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Revista presei

Contractele de leasing ale persoanelor fizice nu mai sunt titluri executorii

Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.

Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii