CE: Clientii bancilor in faliment ar putea primi banii inapoi in cel mult trei zile

Autor:

Bancherul.ro
2008-10-15 14:59

Comisia Europeana (CE) a propus, miercuri, ca depozitele la băncile din UE să fie garantate până la 50.000 de euro, plafon care va creşte la 100.000 de euro după un an, şi reducerea de la trei luni la trei zile a perioadei în care se plătesc compensaţiile în cazul falimentului instituţiilor de credit.rnrnNoile reglementări au scopul de a creşte protecţia deponenţilor şi de a menţine încrederea acestora în siguranţa sistemului financiar, se arată într-un comunicat al CE.rnrnPropunerile CE trebuie să fie adoptate de Parlamentul European şi de Consiliul de Miniştri.rnrnStatele UE pot decide să ridice suma garantată peste nivelul de 50.000 de euro.rnrnMiniştrii de Finanţe din UE au convenit la începutul lunii octombrie că plafonul trebuie majorat de la 20.000 euro la 50.000 de euro, pentru a susţine încrederea în economisire în contextul crizei financiare internaţionale.rnrnDe asemenea, oficialii europeni au promis că vor lua toate măsurile necesare pentru protejarea depozitelor consumatorilor.rnrnÎn România, Guvernul a aprobat, marţi, o ordonanţă de urgenţă prin care plafonul de garantare a depozitelor constituite de populaţie la bănci a fost majorat de la 20.000 euro la 50.000 de euro începând de miercuri, 15 octombrie 2008, pentru minimum un an.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Dobada „de la…X%” la credite: de ce nu e corecta si cat e cea reala

Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii

DNSC nu poate sa inchida un site pentru fraude, activ de peste 3 luni

DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii

Un site pentru fraude cu investitii este activ de peste 3 luni, desi ASF il poate restrictiona

Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii

Site-ul pentru fraude Brua.ro este activ de luni de zile, fara ca ASF sau DNSC sa faca ceva

- Cum explicati ca site-ul Brua.ro, pentru fraude online (scam) cu investitii in actiuni Transgaz, inca functioneaza, la 3 luni de la publicarea unui articol pe site-ul Bancherul.ro. - Care... detalii