Radu Ghetea, ARB: Vom vedea o revigorare foarte serioasa a creditarii din toamna, daca economia va continua sa creasca

Autor:

Bancherul.ro
2013-05-21 14:25

Din toamnă vom vedea o revigorare foarte serioasă a creditării, dacă se va menţine trendul de creştere economică, a declarat astazi preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea.

“Eu cred că dacă rămânem în continuare pe plus – important este că a plouat aseară în zona Bărăgan, dacă agricultura ne ajută şi rămânem în continuare pe plus va apărea imediat şi o creştere a apetitului pentru creditare mult aşteptată de toată lumea, inclusiv de către bănci. Inclusiv noi aşteptăm să începem creditarea. Veţi zice: dar de ce nu începeţi? Nu începem pentru că aşteptăm să înceapă altcineva şi se pare că acel altcineva a început. Acel cineva, respectiv economia, a început să crească şi dacă acest trend se va menţine eu sunt convins că în toamnă vom vorbi de o revigorare foarte serioasă a creditării”, a explicat Gheţea.

Potrivit acestuia, în momentul de faţă există surse dar şi expertize de creditare. “Nu ne putem plânge. Băncile străine sunt în continuare interesate de această piaţă. Băncile locale şi-au luat rolul în serios”, a declarat Ghetea.

El a precizat că există surse de creditare şi expertiză în acest sens, iar băncile străine sunt încă interesate de această piaţă, în timp ce instituţiile de creditare locale şi-au luat rolul în serios.

Gheţea a menţionat că băncile finanţează cu preponderenţă firmele locale, însă au început şi multinaţionalele să se intereseze de condiţiile pe care le acordă băncile la creditare.

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Revista presei

Contractele de leasing ale persoanelor fizice nu mai sunt titluri executorii

Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.

Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii