Mugur Isarescu: Trebuie sa manageriem impactul crizei din Cipru asupra fluxurilor de capital

Autor:

Bancherul.ro
2013-03-19 11:27

Impactul asupra fluxurilor de capital pe care îl are hotărârea recentă privind sistemul bancar din Cipru trebuie manageriat, a declarat astazi guvernatorul Băncii Naţionale a României BNR (BNR), Mugur Isărescu, la conferinţa de lansare a ediţiei în limba română a celui mai recent Raport al Clubului de la Roma.rnrn”Trebuie să manageriem impactul asupra fluxurilor de capital pe care îl are decizia recentă din insula cipriotă”, a spus Isărescu, citat de Agerpres.rnrnReferindu-se strict la Raportul Clubului de la Roma, el a adăugat că ‘deocamdată, se pare că nu se împacă schimbările climatice cu politicile economice’. rnrn”Sunt într-un fel şi eu, ca mulţi dintre dumneavoastră, un produs al Clubului de la Roma. Acest raport ne-a influenţat pe toţi, chiar dacă unele prognoze nu s-au adeverit, şi bine că nu s-au adeverit, că altfel omenirea ar fi intrat într-un colaps. Fiecare avem câte o percepţie individuală, personală asupra Raportului. Problema este că ne-am schimbat într-un fel, iar autorii acestui raport spun că nu ne-am schimbat suficient (…) Această lucrare va crea cel puţin un şoc. Falimentarea naturii nu este un slogan, ci o problematică. Putem trece la o poluare la fel de periculoasă cum este cea a naturii’, a apreciat guvernatorul BNR.rnrnPotrivit şefului Băncii Centrale, lumea trebuie să se împace cu natura, deşi se aduc în discuţie tot mai mult rezervele de ţiţei care continuă să existe.rnrn”Sunt convins că, aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată, cu rapoartele Clubului de la Roma, şi această lucrare va naşte dezbateri. Nu este nimic exagerat atunci când vrei să declanşezi o dezbatere şi ştim acest lucru din viaţa de zi cu zi. De multe ori, trebuie îngroşat un anumit aspect pentru ca publicul să devină interesat. Faptul că rezervele de ţiţei nu s-au terminat, cum prevedea primul Raport al Clubului de la Roma, în 1976, faptul că s-a dezbătut independenţa energetică a Statelor Unite, nu cred că schimbă problema sau datele esenţiale ale problemei, adică împăcarea cu natura. Aici este nevoie de dezbateri serioase. Cred eu că şi complexitatea lumii este deosebită şi ne va ajuta să adoptăm atât de multe lucruri”, a afirmat Mugur Isărescu.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

TBI Bank, vândută fondului de investiții Advent

TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii

Credite BT Direct pentru pacientii Medicover

Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii

Probleme cu cardurile BRD Mastercard

Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii

Card cu OLED in editie limitata: BT Visa UNTOLD

Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii