Ponderea cea mai mare a datoriei externe a României (80%), acumulată în perioada 2007-2012, este reprezentată de datoria pe termen mediu şi lung, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Virgil Ştefănescu, şef serviciu Direcţia Statistică din Banca Naţională a României (BNR).rnrn’Datoria pe termen mediu şi lung a României reprezintă, în perioada 2007-2012 (finalul perioadei), cam 80% din total datorie externă, iar datoria pe termen scurt este de 20%. O valoare de siguranţă între cele două ar fi de 25%. În funcţie de creditori, datoria externă a României este deţinută de creditorii privaţi’, a afirmat Ştefănescu. rnrnConform datelor BNR, publicate săptămâna trecută, datoria externă a României pe termen mediu şi lung a însumat 78,742 miliarde euro, la 31 decembrie 2012 (79,4% din total datorie externă), în creştere cu 3,7% faţă de perioada similară din anul anterior. rnrnTotodată, datoria externă pe termen scurt a înregistrat, la finele anului trecut, nivelul de 20,467 miliarde euro (20,6% din total datorie externă), în scădere cu 10,2% comparativ cu datele înregistrate la 31 decembrie 2011. rnrnRata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 33% în anul 2012, comparativ cu 28,8% în anul 2011, iar gradul de acoperire a fost 7,2 luni de importuri de bunuri şi servicii, la finele anului trecut, faţă de 7,5 luni de importuri la 31 decembrie 2011. rnrnBanca Naţională a României (BNR) a organizat, marţi, la sediul instituţiei, seminarul cu tema ‘Statistici ale sectorului extern – aspecte metodologice şi de interpretare a datelor’. rnrnÎn cadrul evenimentului, moderat de Marian Mustăreaţă, director Direcţia Statistică din BNR, au participat o serie de experţi din Banca Naţională, printre care: Diana Cucu – expert Direcţia Statistică, Virgil Ştefănescu – şef serviciu Statistică şi Constantin Chirca – director adjunct Direcţia Statistică.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii