Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, a declarat ca banca centrala va analiza cererea Asociatiei Romane a Bancilor de a ajuta bancile in vederea modificarii unui articol din Codul de procedura civila privind clauzele abuzive din contractele de credit, insa a subliniat ca BNR nu are atributii legislative ci doar de reglementare a sistemului bancar.rnrn„Vom analiza cererea ARB, insa BNR nu are atributii legislative, nu poate emite sau modifica legi decat in ceea ce priveste reglementarea sistemului bancar”, a precizat Vasilescu.rnrnPresa a relatat ca ARB a trimis o scrisoare BNR in care cere ajutorul cu privire la un articol din Legea 76/2012 care permite judecatorilor sa oblige bancile ca in cazul descoperirii unei prevederi dintr-un contract de credit considerata abuziva, sa elimite respectiva prevedere din toate contractele de credit. Ceea ce, sustine ARB, ar prejudicia sistemul bancar cu peste 600 de milioane de euro anual.rnrn„Băncile nu doar că nu vor mai avea dreptul de a percepe pentru viitor costurile aferente clauzelor declarate ca fiind abuzive, dar se vor vedea obligate să şi ramburseze tuturor clienţilor respectivele costuri percepute în trecut“, se arată într-o scrisoare transmisă Băncii Naţionale. rnARB admite ca ar putea exista erori izolate in practica unor banci in trecut, dar consideră că instanţele nu sunt pregătite să aprecieze just clauzele din contracte. rnrnIn ultimul timp s-au inmultit cazurile in care clientii au dat unele banci in judecata acuzandu-le de clauze abuzive in contractele de credit, mai ales in cazul comisioanelor aferente unui credit, iar in o serie de cauze instantele de judecata au dat dreptate clientilor, obligand bancile sa le acorde despagubiri, respectiv sa le inapoieze contravaloarea comisioanelor apreciate ca fiind abuzive.
Nu există comentarii pentru această știre.
TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii
Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii
Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii