Premierul Victor Ponta a afirmat miercuri că programul ‘Prima casă’ este unul bun şi că Executivul va lua măsuri pentru a-l continua şi în 2013.rnrn’Nu ştiu când urmează ‘Prima casă V’. Ştiu doar că am susţinut şi în acest an programul, că a fost un program bun, iar modificările adoptate de Ministerul Finanţelor sunt în ideea continuării programului. Dacă putem, în 2013 o să încercăm să-l continuăm’, a afirmat Victor Ponta după o vizită de lucru la Podul de peste Dunăre Calafat-Vidin. rnrnBăncile comerciale care nu aveau oferte de creditare în lei în programul Prima Casă 4 vor putea introduce şi astfel de oferte, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice /MFP/.rnrnÎn programul ”Prima Casă 4” băncile pot acorda credite cu dobânzi care să se încadreze în anumite limite, EURIBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 4% pe an pentru creditele în euro şi ROBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 2,50% pe an pentru creditele în lei, cu înştiinţarea prealabilă a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri /FNGCIMM/ şi a Ministerului Finanţelor Publice.rnrnDe creditul Prima Casă 4 poate beneficia orice persoană fizică care nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia o locuinţă, indiferent de modul şi momentul în care a fost dobândită, sau care deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 metri pătraţi. rnrnCreditul este garantat parţial de Fondul de Garantare a creditelor pentru IMM (FNGCIMM), garanţia emisă de FNGCIMM, în numele şi în contul statului, având valoare determinată, iniţial egala cu 50% din valoarea creditului acordat. rnrn
Cardurile OTP Bank nu functioneaza la aceasta ora, a anuntat banca intr-un mesaj pe Facebook: "Dragi clienți, momentan funcționarea cardurilor OTP Bank este afectată de o avarie tehnică. Echipele noastre... detalii
Banca Transilvania isi anunta clientii ca in curand vor putea folosi doar doua aplicatii: BT Pay pentru persoane fizice si BT Go pentru persoane juridice. In consecinta, dupa primirea notificarii... detalii
AcÈ›ionarii Băncii Transilvania au aprobat fuziunea BT cu OTP Bank România, în cadrul Adunării Generale Extraordinare, care a avut loc astăzi, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga:Integrarea... detalii
PoÈ™ta Română, liderul naÈ›ional în servicii poÈ™tale, împreună cu CEC Bank È™i Visa, lider mondial în domeniul plăţilor digitale, îÈ™i unesc forÈ›ele pentru extinderea incluziunii financiare, creând infrastructura necesară utilizării... detalii