ECONOMIE | Statistici BNR

Deficitul contului curent pe primele cinci luni, redus cu o șesime

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2023-07-17 05:47

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat în primele cinci luni din 2023 un deficit de 8.276 milioane euro, în scădere cu o șesime față de aceeași perioadă a anul anterior, potrivit datelor BNR.

Deficitul s-a redus pe segmentul de bunuri, în timp ce a crescut substanțial excedentul pe partea de servicii. Totuși, minusul pe segmentul de venituri primare s-a majorat cu peste o treime iar plusul de la cele secundare s-a diminuat cu aproape un sfert.

Pe segmentul combinat de bunuri şi servicii s-a consemnat o îmbunătățire excepțională, de circa 40%, a deficitului extern (de la -7,5 miliarde euro la -4,5 miliarde euro). Reducerea cu 10% a deficitului pe partea de bunuri (de la circa -12 miliarde euro până la -10,8 miliarde euro) a fost însoțită de un avans de 40% al soldului pozitiv la servicii (de la +4,5 miliarde euro la +6,3 milioane euro).

Seviciile de telecomunicații, informatice și informaționale au avut cea mai mare contribuție (+2.552 milioane euro, în creștere cu 26% față de aceeași perioadă a anului anterior). Totodată, s-au îmbunătățit soldurile la serviciile de transport (+20%) și rezultatul net la serviciile de prelucrare a bunurilor aflate în proprietatea terţilor (+18%). Deficitul din turism s-a redus marginal (-0,8%), în pofida unei creșteri cu 28% a încasărilor.

Soldul pe segmentul de venituri primare (-4.22 miliarde euro) s-a adâncit în domeniul negativ cu 1,15 miliarde euro, după o majorare cu 24% a plăților. Sumele intrate pe partea de venituri secundare, care includ transferurile românilor plecaţi la muncă în străinătate, s-au păstrat aproape la același nivel (+0,8%), în timp ce ieșirile au avansat cu aproape 9%. Astfel încât soldul pozitiv s-a diminuat până la 490 milioane euro.

Investițiile străine, aproape la fel de mari ca anul trecut

Investițiile directe ale nerezidenților pe primele cinci luni din 2023 au totalizat 3.861 milioane euro, ceva mai puțin față de cele 3.884 milioane euro consemnate în aceeași perioadă a anului anterior. Din acestea, participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au fost de 4.176 milioane euro, iar creditele intragrup au însumat valoarea netă NEGATIVĂ de 315 milioane euro.

Datoria externă totală a urcat cu aproape patru miliarde euro în mai 2023 până la aproximativ 157 miliarde euro, sumă cu 12,5 miliarde euro mai mare decât la finele anului trecut. De reținut reducerea consemnată pe segmentul datoriei pe termen scurt, în timp ce creșterea a venit exclusiv din sporul consemnat pe termen mediu și lung (de puțin peste 13 miliarde euro).

Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu și lung la finalul celei de-a cincea luni a anului curent s-a situat la 12,9%, semnificativ sub nivelul de 16,2% consemnat la finele anului trecut. Totodată, gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii a revenit la 5,1 luni (la fel ca în martie, după 5,2 luni în aprilie), comparativ cu nivelul de 4,4 luni consemnat la 31 decembrie 2022.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt cu rezervele valutare la BNR, calculată la valoarea reziduală (inclusiv ratele de capital scadente în următoarele 12 luni la datoria externă pe termen lung) a scăzut la 90,1%. Astfel, acest indicator critic, situat puțin peste 80% la finalul lui 2022, urcase în luna precedentă până la 92,9%, valoarea maximă din ultimii ani.

 

Taguri: statistici economice  Banca Nationala a Romaniei (BNR)  statistici BNR  Macroeconomie  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Statistici BNR



Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat pe primele opt luni din 2024 un deficit de 17,86 miliarde euro, cu 29% mai mare față de aceeași perioadă a anului anterior, potrivit datelor publicate de BNR. Rezultatul echivalează cu -5,1% din PIB detalii

Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat pe primele cinci luni din 2024 un deficit de 9,18 miliarde euro, cu o treime mai mare față de aceeași perioadă a anului anterior, potrivit datelor publicate de BNR. Rezultatul înseamnă -2,6% detalii

Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat pe primele patru luni din 2024 un deficit de circa 6,6 miliarde euro, semnificativ mai mare (+27%) față de aceeași perioadă a anului anterior, potrivit datelor publicate de BNR. Rezultatul detalii

Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat pe primul trimestru din 2024 un deficit de aproape patru miliarde euro, marginal mai mai mic (-0,5%) față de aceeași perioadă a anului anterior, potrivit datelor publicate de BNR. Rezultatul detalii

 



 

Ultimele Comentarii