Stiri din eticheta: darea in plata



Trei mari banci (BCR, Banca Transilvania si ING) nu mai au fonduri pentru credite Prima Casa; alternativa sunt creditele ipotecare standard, cu avans si dobanzi mai mari

Creditele ipotecare par sa fi intrat intr-un blocaj din cauza legii privind darea in plata: plafonul alocat garantiilor pentru programul Prima Casa s-a epuizat rapid, inca de acum doua luni, de la finalul lunii martie, iar intre timp toate bancile au majorat avansul pentru creditele imobiliare detalii

Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 330 din 28 detalii

Sesizarea Curtii Constitutionale de catre Banca Romaneasca intr-un caz de dare in plata, respinsa de Judecatoria Buzau

Judecatoria Buzau a respins cererea avocatilor de la Banca Romaneasca privind sesizarea Curtii Constitutionale in privinta legii privind darea in plata, in cadrul unui proces cu doi clienti. “Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la detalii

Clientii bancilor care vor recurge la darea in plata a casei ipotecate vor fi scutiti de impozit, anunta ministrul Finantelor

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) lucrează la un proiect de Ordonanță de Urgență pentru modificarea Codului Fiscal astfel încât debitorii care apelează la darea în plată să fie scutiți de impozitul aferent transferului de proprietate, însă doar la prima dare detalii

 

Ultimele Comentarii