Stiri din eticheta: Indici bursa



Discrepanta puternica a indicatorilor economici in 2019: PIB-ul in scadere, bursele la maxime istorice

Privind retrospectiv putem afirma ca, la nivel mondial, anul economic 2019 a fost caracterizat prin negocieri comerciale, inflexiunea politicii monetare si discrepanta dintre decelerarea ritmului de crestere economica si climatul pozitiv din pietele financiare, conform unei analize a detalii

CEC Bank ar putea fi listata la Bursa

CEC Bank, banca detinuta de statul roman, ar putea fi listata la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) intr-un termen de aproximativ un an, a declarat ministrul Finantelor, Florin Citu. El a precizat ca Ministerul Finantelor va demara procedurile de vanzare pe piata de capital a unui pachet de detalii

Emisiunea de obligatiuni Patria Bank este listata la Bursa de Valori Bucuresti

● Cele 10.000 de obligațiuni subordonate emise de Patria Bank sunt scadente peste 8 ani, având o dobândă fixă de 6,50%, plătibilă semestrial. ● Valoarea nominală a unei obligațiuni este de 500 de euro, iar listarea acestora s-a realizat pe piața reglementată a detalii

Obligatiunile Patria Bank se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti

Patria Bank anunță aprobarea listării la Bursa de Valori București a obligațiunilor subordonate, negarantate și neconvertibile în Euro emise de Bancă în cadrul plasamentului privat desfășurat la jumătatea lunii septembrie 2019, conform unui comunicat al bancii, in care se detalii

 

Ultimele Comentarii