BANCI | Ultima Ora

Se rejudeca si al doilea proces colectiv privind clauzele abuzive dintre BCR si 200 de clienti reprezentati de Gheorghe Piperea

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2014-06-13 10:54

Dupa ce saptamana trecuta Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a decis casarea si trimiterea spre rejudecare la Curtea de Apel Bucuresti a unui proces in care respectiva instanta a respins cererea a 200 de clienti  reprezentati de Gheorghe Piperea de eliminare a dobanzii la credite pe motiv ca ar fi o clauza abuziva, ieri o alta instanta a ICCJ a luat aceeasi decizie, intr-un alt doilea proces colectiv in care sunt angrenati tot in jur de 200 de clienti BCR reprezentati de Piperea si care au pierdut, de asemenea, procesul la Curtea de Apel. Aceasta instanta va trebui, asadar, sa rejudece cele doua procese colective.
 
Cei aproximativ 400 de clienti ai BCR reprezentati de Piperea au pierdut cele doua procese la Curtea de Apel, instanta care nu a fost de acord cu afirmatiile acestora ca dobanda de referinta variabila (DRV) a BCR este o clauza abuziva, intrucat formula prin care se modifica nu este transparenta, astfel ca ea poate fi modificata cum doreste banca.

Piperea nu a avut castig de cauza cu privire la determinarea caracterului abuziv al dobanzii BCR nici la prima instanta, Tribunalul Bucuresti, instanta care i-a dat insa castig de cauza cu privire la comisioanele de administrare a creditelor bancii, care au fost considerate abuzive si eliminate intrucat se percepeau la valoarea initiala a creditelor si nu la soldul acestora.

Clientii BCR au reclamat faptul ca banca le-a majorat dobanzile nejustificat dupa izbucnirea crizei, cu toate ca indicele de referinta a dobanzii in euro, EURIBOR, moneda in care au contractat creditele, a scazut semnificativ, iar banca nu a tinut cont de acest element atunci cand a modificat propria dobanda (DRV).

BCR, prin avocata Ana Diculescu-Sova, a sustinut insa, in fata judecatorilor, ca din documentele puse la dispozitie de banca nu rezulta ca aceasta ar fi modificat dobanzile in sens crescator, existand fluctuatii in ambele sensuri, astfel ca banca nu poate fi acuzata ca a abuzat de clientii sai in aceasta privinta.

In acelasi timp, avocata BCR a precizat ca banca este dispusa sa renegocieze dobanzile clientilor sai, in vederea reducerii nivelului acestora, dar nu pentru ca acestea ar fi abuzive ci din motive de ordin social, avand in vedere situatia grea prin care trec clientii afectati de criza.

Multi dintre clientii BCR, in jur de jumatate dintre cei care au dat initial banca in judecata, au acceptat intre timp noile dobanzi mai mici oferite de banca si au renuntat la proces.

Avocatul Piperea a cerut in cele doua procese de la Curtea de Apel ca instanta sa elimine dobanzile BCR, care variaza, in functie de contract, intre 6% si 12% pe an, si sa le inlocuiasca cu un alt tip de dobanda, respectiv o marja fixa intre 0 si 1,5% la care sa se adauge Euribor, care in prezent este sub 0,5%, asadar in total doar 0,5%-2%, dobanzi mai mici decat la depozite.

Avocata BCR a mai precizat ca potrivit legislatiei interne si europene, instantele de judecata nu pot interveni in pretul unui contract stabilit de comun acord si negociat in prealabil de catre parti.

Judecatorii inaltei curti au decis insa sa retrimita cele doua procese spre rejudecare la Curtea de Apel Bucuresti.

Vezi aici cum a pledat Gheorghe Piperea la ICCJ in primul proces colectiv cu BCR

Vezi aici cum a pledat Ana Diculescu-Sova la ICCJ in primul proces colectiv cu BCR

Comentarii

cosming
serios?!
Adevarul este ca s-a cerut explicit constatarea de catre instanta a caracterului abuziv al clauzei prin care se prevedea calculul de dobanda.... iar Curtea de Apel pe langa faptul ca NU a constatat abuzul evident NU a raspuns nici la celelalte cereri din dosar. Dupa constatarea abuzului clauzele prin care se stabileste pretul contractului vor deveni cf. legii nule de drept iar contractele vor ramane fara dobanda si fara comisioane, lucru acceptat recent de jurisprudenta europeana in spete similare. Dl. av. Piperea a dorit sa sugereze ca aceste contracte ar ptuea continua cu o dobanda normala bazate pe EURIBOR dar tinand cont de ultimele hotariri CEJ se pare ca o clauza abuziva nu se poate modifica ca sa devnina legala ci doar se poate elimina... BCR, Volskbank, Bancpost, ING, OTP au probleme in continuare cu contractele preformulate in avantajul lor exclusiv... NU au cum sa "rezolve" prin forta TOATE aceste probleme. Singura cale normala este recunoasterea lor si despagubirea clientilor inselati.

Constanta
Decizia corecta!
Conform legilor nationale si deciziilor CJUE toate deciziile din procesele cu bcr vor arata cam asa: "...admite actiunea reclamantilor ...., constata caracterul de clauza abuziva a clauzelor din contractele bancare nr....din ..., inscrisa la art. 5 cu privire la dobanda variabila, art.9,lit.c cu privire la comision administrare, art.9, lit.b cu privire la comision de acordare si dispune executarea in continuare a contractului fara aceasta dobanda si comisioane. Obliga parata BCR SA sa restituie toate sumele percepute in baza clauzelor declarate abuzive, sa plateasca reclamantilor daune morale de ...., sa plateasca reclamantilor suma de ...0000 lei reprezentand cheltuieli de judecata".

G
hotia WCR
Iată unde se ajunge din cauza inamovibilității dumneavoastră doamnelor și domnilor judecători, la chinuri pe perioade timp lungi a celor care își cer dreptatea prin instanțele din România. De ce vă ascundeți în spatele acestei protecții dacă sunteți corecți? Cu ce sunteți voi mai presus de oamenii de rând? Nu vă este rușine cu pata pusă pe obrazul vostru de tandemul ILEA, DUȚA RUXANDRA MONICA ȘI PRICOPIE? Iată cum conștiința unora dintre voi este în umplerea buzunarelor și atingerea intereselor proprii și nicidecum în interesul legii. Astfel transmiteți inamovibilitatea către hoț, care după ce a furat rămâne și cu prada și nepedepsit.

alez
magistrati corupti
Aceasta casare se datoreaza judecatoarei, Ruxandra Monica Duţă, aleasa aleator in componenta completelor ambelor grupuri, de mizerie care a facut din aceasta profesie o mare sursa de venituri, a murdarit si dezonorat profesia de magistrat. 200 reclamanti ai abuzurilor camatarului bcr trebuie sa suporte inca doi ani de chinuri pentru ca Ruxandra Monica Duţă nu si-a facut meseria. Merita acest magistrat abject si ordinar sa fie platit din banii populatiei? Merita aceasta statutul de magistrat? Doar pe centura la produs.

Ion Ardeleanu
duta
Acum aveti dovada ca ceea ce am afirmat catre CSM de anul trecut incoace despre tripleta de aur a BCR la Curtea de Apel Bucuresti, ILEA - DUTA RUXANDRA MONICA - PRICOPIE, este adevarat. Niste canalii care s-au sters in dos cu legislatia europeana si a tarii noastre. Cum este posibil ca intr-un litigiu sa motivezi negocierea prin faptul ca daca un contract are formula dobanzii Dobanda de Referinta Variabila plus Marja si marjele sunt diferite este NEGOCIERE? Iar daca un contract are comision de risc si altul nu este NEGOCIERE? Asta nu este negociere, aceste contracte erau standard, scoring-ul il facea banca de aici si marjele diferite. Iar un credit de nevoi personale are risc altul ipotecar nu. Iata cum trei magistrati demonstreaza negocierea, printr-un artificiu lipsit de temei legal. Negocierea sa o cautati in dreptul comercial ce inseamna sa vedeti reaua-credinta a acestor magistrati dubiosi. Rog CSM sa se autosesizeze de ce 3 judecatori au prelungit abuzurile unei banci imputite. Cum a promovat judecatoarea Duta la ICCJ daca este asa competenta? Daca suspendam clauzele abuzive pe perioada procesului sa vezi cum juca BCR o sarba in caruta. Dar o alta vanduta Prujoiu a acordat intr-o ordonanta presedintiala 1 miliard de lei vechi cheltuieli BCR, fantastic! Si cum D-zeului una ca Duta este desemnata aleator in ambele complete la grupurile avocatului Piperea? Curat murdar, dar noi platim imputita de banca cu avocatii sai Frodo si Showa. Rusine ca n-aveam raspunderea magistratilor, acum Duta era la produs pe centura.

marian
la DNA cu duta si wcr
Solicitam DNA-ului,singura institutie credibila din Romania,sa verifice activitatea judecatoarei Monica Ruxandra Duta ,creditul avut la bcr si modul in care s-a stins datoria ei fata de banca dupa decizia luata impotriva clientilor care-si cauta dreptatea in instanta. Solicitam statului roman sa se implice si sa judece astfel de procese in regim de urgenta tinand cont de implicatiile profunde avute asupra vietii oamenilor.Nu este normal ca un proces care poate scoate in mod ilegal oameni din casele lor ,cu dreptatea in mana,sa dureze 6 ani.

ovidiu
camatarii wcr
Cu astfel de specimene de asa-zisi judecatori gen, Ruxandra Monica Duţă, "aleasa" "ALEATORIU" in dosarele cu BCR=CAMATAR IMPUTIT, putem spune ca nu mai avem justitie "oarba" in Romania, ci o justitie cu dedicatie in favoarea bancilor. Ce daca avea credite la BCR???... Nu este ea inamovibila???... INSPECTIA JUDICIARA a CSM ar trebui sa se SESIZEZE IN ACEST CAZ, nu sa o promoveze pe aceasta esuata profesional, la ICCJ. Sa-i fie RUSINE ca a facut de ras toata tagma judecatorilor!!!

marian
asta e justitie ?
Ani de zile pierduti degeaba asteptand sa se faca dreptate...Atitudinea de camatar a acestei banci chiar nu poate fi stopata? Clauzele abuzive sunt evidente,numai justitia din Romania nu le vede...Rusine !!!

sectoristu65
credit BCR
Si acum,pentru toti prietenii nostri de la BCR,PT.PRICOPIE,ILEA,DUTA,pt. d-na Sova,sa traiasca,le dedic aceasta melodie "La Chilia in port"a lui Ionel Tudorache si sa dea Dumnezeu sa se li se implineasca,la propriu si cu dragoste le-o recomand s-o asculte,nu de alta,ar trebui sa se obisnuiasca cu gindul macar!



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



BRD scumpeste substantial comisioanele

BRD majoreaza semnificativ comisioanele standard aferente operatiunilor derulate la ghisee si online de persoane fizice, precum transferurile, retragerile de numerar sau administrarea unui cont. Comisionul lunar pentru administrarea unui cont curent standard, in detalii

CEC Bank acorda fermierilor credite cu o parte din dobanda subventionata de stat

• CEC Bank este prima instituție bancară care a transmis solicitări către FGCR pentru obținerea acordurilor de finanțare granturi în cadrul Programului guvernamental CEC Bank susține finanțarea agriculturii românești prin acordarea detalii

Patria Bank acorda fermierilor credite pentru achizitia de produse agricole Agrii

Începând cu aceasta lună, Patria Bank oferă în parteneriat cu Agrii soluții pentru fermierii care au nevoie de finanțare pentru achiziția de inputuri agricole și obținerea unor recolte bogate și profitabile, anunta banca intr-un comunicat, in care detalii

Taxa de pod Fetesti (peaj) si vinieta de Ungaria (huvinieta) se pot cumpara si din aplicatia CEC Bank

• CEC Bank oferă totodată clienților săi posibilitatea să își actualizeze adresa de e-mail folosită în relația cu banca, direct din CEC app  CEC Bank oferă clienților săi, începând din această lună, posibilitatea detalii

 



 

Ultimele Comentarii