BANCI | Noutati BCE

Repartizarea responsabilităţilor între membrii Comitetului executiv al BCE

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2012-12-19 17:03

Comunicat de presa al BCE:

În cadrul răspunderii sale colegiale, Comitetul executiv al Băncii Centrale Europene (BCE) a convenit astăzi asupra următoarei repartizări a responsabilităţilor între membrii săi, cu efect imediat.

Alături de îndatoririle statutare care îi revin în calitate de preşedinte al Comitetului executiv, al Consiliului guvernatorilor şi al Consiliului general, preşedintele, dl Mario Draghi, va fi în continuare responsabil de Comunicare, Cancelaria Comitetului executiv, Secretariatul CERS, Audit intern şi Secretariat şi servicii lingvistice [1].

În plus faţă de îndatoririle statutare care îi revin în calitate de adjunct al preşedintelui, vicepreşedintele, dl Vítor Constâncio, va fi în continuare responsabil de Administraţie (cu excepţia Proiectului noului sediu al BCE), Stabilitate financiară, Supravegherea sistemelor de plăţi şi, împreună cu dl Yves Mersch, de Proiectul privind uniunea bancară.

Dl Jörg Asmussen va rămâne responsabil de Relaţii internaţionale şi europene. Pe lângă rolul său de reprezentant al BCE în cadrul reuniunilor internaţionale, acesta va continua să reprezinte BCE la reuniunile Grupului de lucru al Eurogrupului şi ale Comitetului Economic şi Financiar şi va participa, împreună cu preşedintele sau vicepreşedintele, la reuniunile Eurogrupului, ale ECOFIN şi ale şefilor de stat sau de guvern organizate la nivelul UE sau al zonei euro. De asemenea, dl Asmussen va rămâne responsabil de Servicii juridice, de Proiectul noului sediu al BCE şi de Reprezentanţa permanentă la Washington, DC.

Dl Benoît Cœuré va fi în continuare responsabil de Operaţiuni de piaţă, Plăţi şi infrastructura pieţelor, precum şi de Studii.

Dl Yves Mersch va fi responsabil de Bancnote, Sisteme informatice, Gestionarea riscurilor, TARGET2-Securities şi, împreună cu dl Vítor Constâncio, de Proiectul privind uniunea bancară.

Dl Peter Praet va rămâne responsabil de Economie, Resurse umane, Buget şi organizare, precum şi de Statistică.
Anexă

Repartizarea responsabilităţilor între membrii Comitetului executiv

Mario Draghi, preşedinte

Comunicare

Cancelaria Comitetului executiv

Secretariatul CERS

Audit intern

Secretariat şi servicii lingvistice

Vítor Constâncio, vicepreşedinte

Administraţie (cu excepţia Proiectului noului sediu al BCE)

Stabilitate financiară

Supravegherea sistemelor de plăţi

Proiectul privind uniunea bancară

Jörg Asmussen

Relaţii internaţionale şi europene

Servicii juridice

Proiectul noului sediu al BCE

Reprezentanţa permanentă la Washington, DC

Benoît Cœuré

Operaţiuni de piaţă

Plăţi şi infrastructura pieţelor

Studii

Yves Mersch

Bancnote

Sisteme informatice

Gestionarea riscurilor

TARGET2-Securities

Proiectul privind uniunea bancară

Peter Praet

Economie

Resurse umane, buget şi organizare

Statistică


[1]Cu începere de la data de 1 ianuarie 2013, Serviciile lingvistice vor fi transferate în cadrul nou-createi Direcţii Generale Comunicare şi Servicii Lingvistice, Direcţia Generală Secretariat şi Servicii Lingvistice fiind redenumită, de la aceeaşi dată, Direcţia Generală Secretariat.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Noutati BCE



Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%

Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%, in cadrul unei conferinte de presa sustinute de Christine Lagarde, președinta BCE, si Luis de Guindos, vicepreședintele BCE. Iata textul publicat de BCE: DECLARAȚIE DE POLITICĂ MONETARĂ detalii

BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%

Banca Centrala Europeana (BCE) a majorat dobanda de referinta pentru tarile din zona euro cu 0,75 puncte, la 2% pe an, din cauza cresterii substantiale a inflatiei, ajunsa la aproape 10% in septembrie, cu mult peste tinta BCE, de doar 2%. In aceste conditii, BCE a anuntat ca va continua sa majoreze dobanda de politica monetara. De asemenea, BCE a luat masuri pentru a reduce nivelul imprumuturilor acordate bancilor in perioada pandemiei coronavirusului, prin majorarea dobanzii aferente acestor facilitati, denumite operațiuni țintite de refinanțare pe termen mai lung (OTRTL). Comunicatul BCE Consiliul guvernatorilor a decis astăzi să majoreze cu 75 puncte de bază cele trei rate ale dobânzilor detalii

Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ

Dobânda pe termen lung pentru România a scăzut în septembrie 2022 la valoarea medie de 8,07%, potrivit datelor publicate de Banca Centrală Europeană. Acest indicator, cu referința la un termen de 10 ani (10Y), a continuat astfel tendința detalii

Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%

Rata dobânzii pe termen lung pentru România a crescut la 2,96% în luna martie 2021, de la 2,65% în luna precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Centrală Europeană. Acest indicator critic pentru plățile la datoria externă scăzuse anterior timp de șapte luni detalii

 



 

Ultimele Comentarii