www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Ionut Dumitru, Raiffeisen Bank: Aderarea Romaniei la euro din 2015 este o tinta imposibila

Autor: Bancherul.ro
2012-03-08 09:50
Intrarea României în zona euro, în 2015 este "un deziderat foarte optimist, ca sa nu spun imposibil", considera Ionut Dumitru, economistul-sef al Raiffeisen Bank si presedintele Consiliului Fiscal.

"În ceea ce priveşte ţinta pentru România de a intra în zona euro în 2015, mie mi se pare, în momentul de faţă, dat fiind şi contextul european, o ţintă extrem de ambiţioasă, ca să nu spun imposibilă", a arătat preşedintele Consiliului Fiscal.

Acesta consideră că România nu este încă pregătită şi nu mai există timpul fizic ca aceasta să aibă toate criteriile îndeplinite de intrare în ERM să fie primită în zona euro.

"Ca să fii pregătit pentru 2015, practic cel târziu în 2013 ar trebui să intrăm în mecanismul ratelor de schimb ERM2. Este puţin probabil să se întâmple aşa ceva. O condiţie este ca economia românească să fie pregătită să intre în ERM2, cu cel puţin doi ani înainte de intrarea în zona euro, să îndeplinească toate condiţiile Tratatului de la Maastricht. O altă condiţie este ca şi ţările din zona euro să fie pregătite să ne primească. Cred că oricine îşi poate da seama că 2015 este un deziderat foarte optimist", a adaugat el, citat de Rompres.