BCR lanseaza, in sezonul reducerilor, o campanie promotionala la carduri de credit si credite de refinantare |
Autor: Bancherul.ro 2012-01-18 13:52 |
|
Banca Comercială Română (BCR) lansează o ofertă specială – « Moş Reducere » - de credite pentru cumpărături în sezonul reducerilor, sub forma cardului de credit şi a creditului de refinanţare. Campania promotionala se desfasoara in perioada 16 ianuarie – 3 martie 2012, anunta banca intr-un comunicat.
De la jumatatea lunii ianuarie începe sezonul reducerilor, iar românii arată un interes crescut pentru această periodă planificandu-şi bugetul astfel încat să profite de preţurile reduse oferite de comercianţi. Astfel, clienţii BCR pot face cumpărături în rate cu dobânda „0” (ZERO) prin intermediul cardurilor de credit BCR (POWERCARD BCR/ BCR Wizz Air) la comercianţii parteneri: Leonardo, Flanco, Domo, Real, Steilman, etc. Cardurile BCR - (POWERCARD BCR/ BCR Wizz Air) – ofera o perioada de graţie de până la 53 de zile pentru cumpărături la orice comercianţi si un program de rate - cumpărături în maxim 12 rate egale cu dobânda 0 (zero) la partenerii BCR.
„Oferta noastra vine in intampinarea nevoilor clientilor care îşi doresc sa culeaga benficiile perioadei reducerilor fără a-şi creşte însă semnificativ cheltuielile efectuate”, a declarat Bogdan Gogioman – Şef Departament Carduri de Credit în cadrul BCR.
Totodată, BCR oferă comision de analiză al dosarelor 0 (ZERO) pentru creditele DIVERS BCR/ SMART BCR (MAXICREDIT) contractate în scopul refinanţării creditelor de la alte bănci. Campania BCR se adresează clienţilor noi care doresc să-şi reducă efortul financiar lunar de plata prin consolidarea datoriilor într-un sigur credit cu o rată lunară mai mică, la BCR. BCR oferă în cazul creditelor DIVERS BCR asigurarea de viata în mod gratuit, iar în cazul creditelor SMART BCR (MAXICREDIT) asigurarea de imobil gratuit, pe toată perioada de creditare. Opţional, banca oferă contra cost poliţa de asigurare complexă, în cazul în care clientul rămâne şomer, pentru care banca se angajează să acopere, în locul clientului, până la 24 de rate lunare.
„Nouă campanie vine şi ca urmare a interesului deosebit arătat de clienţi pentru ofertele de refinanţare derulate recent. Oferta de refinanţare se poziţionează în topul celor mai atractive oferte de refinanţare existentă în acest moment pe piaţă şi vine în întampinarea nevoilor clienţilor care îşi doresc atât să îşi reducă obligaţiile de plată de natura creditelor cât şi să beneficieze de ofertele atractive ale comerciantilor”, a declarat Roxana Cristea – Sef Departament Credite Negarantate in cadrul BCR.
În cadrul ofertei combinate, BCR ofera un bonus de 50 lei sub forma de cash back clientilor care vor achiziţiona pachetul de credite (card de credit + credit de refinanţare) şi vor efectua o tranzacţie de minim 50 lei până pe data de 3 martie 2012. Bonusul se va acorda până la 31.03.2012 în contul de card de credit.
In cadrul programului de loialitate derulat de BCR, pentru fiecare RON cheltuit la comercianţii acceptanţi din ţară, străinătate sau pe internet detinatorii cardurilor POWERCARD BCR câştigă puncte de loialitate. Totodata, POWERCARD BCR ofera posesorilor si o asigurare de protecţie a cumpărăturilor, o asigurare de călătorie si o asigurare medicală.
|
|