Russel Johnsen, Provident Financial: Criza i-a facut pe romani foarte prudenti cand vine vorba de un credit |
Autor: Bancherul.ro 2011-10-25 00:29 |
|
Russell Johnsen, directorul general al Provident Financial, o companie britanica de prestigiu specializata in acordarea de credite rapide, de valori mici, spune, intr-un interviu acordat Bancherul.ro, ca actuala criza i-a facut pe romani extrem de precauti atunci cand apeleaza la credite.
Romanii imprumuta acum cu sume mai mici decat pot obtine, cu toate ca valoarea maxima a unui credit este acum mult mai mica decat inainte de criza, intrucat si creditorii au inasprit conditiile de acordare a unei finantari.
Johnsen spune ca spre deosebire de cetatenii altor tari, care in perioadele de criza sunt dispusi sa se imprumute mai mult, romanii se dovedesc a avea un apetit de risc mult mai scazut.
Bancherul.ro: Ati fost nevoiti sa schimbati modelului de afaceri din cauza crizei?
Russel Johnsen: Nu ne-am schimbat modelul de afaceri, ci doar tacticile de afaceri, ca efect al crizei, mai exact am modificat unele conditii de creditare. De exemplu, am invatat din criza din Ungaria ca in cazul clientilor care obtin credite in valuta, atunci cand cursul valutar fluctueaza, sunt nevoiti sa plateasca rate mai mari, ceea ce le afecteaza veniturile. In consecinta, ne-am ajustat conditiile de acordare a creditelor in valuta, astfel incat atunci cand evaluam veniturile disponibile ale unui client, sa ne asiguram o marja de siguranta in cazul fluctuatiilor cursului valutar.
- Cum a afectat criza planurile de dezvoltare ale Provident?
- Am inghetat planul de extindere teritoriala atunci cand criza era previzibila. Planurile pentru 2009 erau sa ne extindem, insa observand ce se intampla in alte tari si in Romania, am luat decizia de a nu mai investi in infrastructura, ci de a ne concentra pe consolidarea afacerii existente.
- Ati luat si decizia de a inaspri conditiile de acordare a creditelor?
- Au fost doua schimbari majore, incepand cu 2009. Pe de o parte a fost vorba de o crestere a complexitatii sistemului de scoring (evaluare) a clientilor, intrucat portofoliul nostru de clienti a ajuns suficient de mare astfel incat sa-l putem evalua mai detaliat. A fost vorba asadar de un proces natural, prin care am evaluat istoricul relatiei clientilor, pe baza caruia am modificat sistemul de creditare. Pe de alta parte, am introdus noi reguli si am inasprit conditiile de creditare, in special prin reducerea valorii imprumuturilor.
Important este sa evaluezi cat poate plati saptamanal un client pentru un credit. De exemplu, daca oferi unui client un credit pentru care trebuie sa plateasca o rata de 200 de lei, iar venitul lui este de 400 de lei, atunci trebuie sa te gandesti ca rata reprezinta jumatate din venit. De aceea am redus aceasta rata.
- Cum s-a schimbat comportamentul clientilor?
- Ceea ce am observat in relatia cu clientii din Romania este ca acestia au devenit destul de precauti, acum solicita mai putini bani decat suntem noi dispusi sa le oferim. Pe de alta parte, nu presam clientii sa se imprumute mai mult decat vor. Daca cineva vrea 1.000 de lei, iar noi putem sa-i acordam 1.500 (pe baza scoringului), atunci creditul aprobat va fi de 1.000 de lei, nu-i sugeram sa ia 1.500 de lei.
- Chiar daca clientul isi permite sa imprumute 1500?
- Informam clientul care este suma pentru care este eligibil, dar chiar daca este eligibil pentru 1500, daca el vrea doar 1.000 de lei atunci aceasta este suma acordata. In timpul recesiunii, romanii au devenit foarte prudenti, ceea ce m-a surprins cu adevarat. Ma asteptam ca cererea de credite sa scada ca efect al crizei, precum si numarul celor eligibili pentru un credit, insa nu ma asteptam la o atat de mare reticenta. Poate si pentru ca increderea consumatorilor a scazut foarte mult si se mentine la niveluri joase, desi s-a mai redresat. Cred ca este vorba si de frica pentru pierderea locului de munca.
Prudenta excesiva a romanilor pentru un credit este demonstrata de statisticile companiei, mai exact prin diferenta dintre suma pe care creditorul este pregatit sa o ofere si suma pe care cel creditat a obtinut-o efectiv (headroom). Daca aceasta diferenta era in mod normal de 10%, a crescut la 15%. Cred ca asta s-a intamplat pentru ca in perioada crizei in Romania oamenii au devenit prudenti.
- O tendinta fireasca...
- Spuneti ca ceea ce se intampla este firesc, dar in alte tari unde Provident activeaza nu s-a intamplat la fel in timpul recesiunii. Acolo oamenii iau atat (credit) cat obtin, fiind vorba probabil de un apetit diferit fata de risc.
Russell Johnsen, directorul general al Provident Financial: Am obtinut rezultate solide in primul semestru
Secretul succesului Provident dupa 5 ani in Romania: credite mici, pe perioade scurte, cu costuri transparente si dobanda fixa
|
|