www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Doar 9% dintre romani vor sa-si schimbe banca in urmatorul an

Autor: Bancherul.ro
2008-05-18 18:43
Potrivit cercetării efectuate de Gfk România, la sfârsitul anului trecut, circa 52% din populatia tării era bancarizată, adică avea o relatie cu cel putin o bancă. Spre comparatie, în Germania si Austria peste 98% din populatie apelează la serviciile băncilor.

Totodată, piata austriacă este stabilă si conservatoare, astfel încât probabilitatea ca un client să îsi schimbe banca principală în următoarele luni este de numai 1%, în timp ce 92% din austrieci nu iau în calcul migrarea către serviciile altor bănci.

"În viitor va fi foarte greu pentru o bancă să atragă noi clienti sau să facă un client să se mute de la o bancă la alta", a mai spus Alexander Zeh.

Pentru o bancă, costurile pentru a câstiga un client nou sunt de aproximativ sase ori mai mari decât pentru a păstra un client curent.

Studiul GfK arată că 89% dintre români nu vor schimba banca principală în următorul an, în timp ce pentru doar 9% iau în calcul această posibilitate, iar 2% consideră foarte probabilă o migrare.

GfK România a realizat circa 6.000 de interviuri anual pentru cercetarea pietei financiare si a gradului de penetrare a produselor bancare.

Piata românească ar putea fi dominată de un număr mic de bănci, ca urmare a tendintelor de concentrare a ofertei, care se manifestă în Europa Centrală si de Est, arată o cercetare de piată a GfK România, prezentată miercuri într-o conferintă pentru clienti companiei.

"Cu exceptia Poloniei si a Bulgariei, unde lucrurile încep acum să se schimbe, la nivelul Europei Centrale si de Est numărul de bănci mari s-a diminuat ca urmare a fuziunilor si achizitiilor", a declarat Alexander Zeh, sef al echipei de cercetare a pietei financiare din Europa Centrală si de Est din cadrul GfK.

Studiul prezentat de GfK România are ca punct de referintă aspectele economice din Austria, unde începând cu 1995 s-a observat un fenomen de concentrare a cotelor de piată, ca urmare a proceselor de fuziune ale băncilor mari.

În 1995, piata austriacă era împărtită între sapte bănci mari, iar anul trecut clientii de produse bancare aveau doar patru oferte de institutii bancare mari. În prezent, piata din Austria este dominată de băncile Erste Bank Sparkassen (rezultată în urma fuziunii Erste cu Sparkassen), Bawag-Psk, BA-CA (din fuziunea Bank Austria cu Creditanstalt) si Raiffeisen.

În schimb, pe piata din România activează circa 29 de bănci, 2 institutii de economisire si creditare pentru locuinte si 13 sucursale ale institutiilor de credit din alte state membre ale Uniunii Europene.