www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Ministerul Finantelor promoveaza facilitatile de finantare oferite de Banca Europeana de Investitii (BEI)

Autor: Bancherul.ro
2009-02-10 11:50
Ministrul Finanţelor Publice s-a întâlnit luni, 09 februarie 2009, cu vice-preşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), dl. Matthias Kollatz Ahnen, a anuntat Ministerul Finantelor.

“În contextul economic actual, ţinând cont de statutul României de stat membru UE si actionar al BEI, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) doreşte să promoveze în România facilităţile de finanţare oferite de către Banca Europeană de Investiţii (BEI), în vederea sprijinirii creşterii economice”, a declarat Gheorghe Pogea, ministrul Finantelor Publice.

În cadrul discuţiilor cu reprezentanţii Băncii Europene de Investiţii (BEI), ministrul român a abordat aspecte legate de pachetul de măsuri anti-criză la nivelul UE, care include simplificarea şi flexibilizarea instrumentelor oferite în prezent de BEI, prin intermediari din sectorul financiar-bancar, pentru întreprinderi mici şi mijlocii (IMM), pentru întreprinderi cu capitalizare medie, precum şi pentru entităţile eligibile în cadrul pachetelor pentru energie şi transport.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) salută bancile şi societăţile de leasing care au aplicat deja pentru a fi intermediari în cadrul facilitatii pentru IMM-uri. În cazul României a fost deja aprobat un împrumut cadru de până la 125 mil. Euro pentru finanţarea IMM-urilor în sectoare precum: industrie, servicii, turism, sănătate, educaţie, energie şi mediul înconjurător.

În vederea informării mediului bancar românesc asupra mecanismelor de accesare a instrumentelor financiare BEI, Ministerul Finantelor Publice (MFP) impreuna cu Asociaţia Româna a Băncilor va organiza in luna martie a.c, un seminar la care vor participa reprezentanţi ai Băncii Europene de Investiţii (BEI).

Referitor la operaţiunile viitoare ale BEI în România, MFP sprijină în continuare implicarea BEI în susţinerea industriei auto, în conformitate cu deciziile luate la nivelul Uniunii Europene.