România a înregistrat anul trecut cel mai redus număr de ani de muncă dintre statele membre UE, potrivit datelor publicate de Eurostat.

Cu o medie de doar 32,2 ani, ne-am poziționat sub Italia (32,8 ani), Croația (34 ani), Grecia (34,2 ani) și Bulgaria (34,5 ani). Ceea ce, socio-cultural, arată că suntem, simultan, și latini și balcanici.

Pentru referință, menționăm că cele mai ridicate durate ale vieții active s-au consemnat în țări nordice precum Olanda (43,7 ani), Suedia (43,1 ani), Danemarca (41,3 ani), Estonia (40,8 ani), Irlanda (40 ani) și Finlanda (39,9 ani).

Media UE a fost de 36,9 ani, în creștere sistematică pe ultimii zece ani (34,7 ani în 2013), cu excepția unui mic recul în pandemie (35,6 ani în 2020 de la 35,9 ani în 2019).

Pe sexe, România apare pe locul 2, atât la bărbați cât și la femei, între țările cu cea mai mică perioadă de activitate. Adică 35,6 ani, alături de bulgari și marginal peste croați (35,4 ani), respectiv 28,5 ani, ușor mai mult decât italiencele (28,3 ani) dar la distanță semnificativă de grecoaice (30,6 ani) sau croate (32,6 ani).

Tot pe poziția a doua suntem și la diferența de gen, unde avem un plus de 7,1 ani în cazul bărbaților, între 8,9 ani în cazul Italiei și 6,9 ani pentru Grecia și Malta, cu mult peste cei 2,8 ani din Croația. În context, poate ar trebui să reflectăm la duratele de muncă pentru femei din Suedia (41,9 ani), Olanda și Estonia (ambele cu 41,5 ani), care oferă și o direcție concretă de acțiune.

Singura țară cu modificare negativă

Din păcate, țara noastră figurează drept singura în care modificarea duratei de muncă a fost negativă între 2013 și 2023 (-0,4 ani). De reținut, cinci țări au avut în acest interval de timp creșteri notabile ale acestui indicator critic pentru economie: Ungaria (6,2 ani), Malta (5,3 ani), Irlanda (4,4 ani), Estonia (4,3 ani) și Olanda (4 ani).

[1]

Ungaria și Malta aveau în urmă cu zece ani valori sub media europeană iar între timp au trecut peste aceasta, influența cea mai importantă venind din partea avansului considerabil înregistrat simultan la bărbați și femei în primul caz și îndeosebi la femei (+9 ani !) în al doilea caz. Nota bene, doar în România și Danemarca, ecartul dintre sexe a crescut în favoarea bărbaților.

Totodată, se poate observa cum în țara noastră declinul duratei de activitate a fost determinat exclusiv de scăderea activității pe segmentul feminin al populației (-1 an), în timp ce la bărbați rezultatul a fost marginal pozitiv (+0,1 ani).

Cert este că toate celelalte state europene au evoluat, în timp ce noi am bătut pasul pe loc, contribuția forței de muncă drept factor de creștere economică fiind mai mult decât discutabilă.