Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a crescut în octombrie 2023 față de luna anterioară cu 1,3 pe seria brută, dar numai 0,9% pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, conform datelor publicate de INS.
Rezultatul ajustat a ținut cont de numărul diferit de zile lucrătoare în calendar.
Raportat la aceeași lună din anul precedent s-a consemnat un avans de 1,8% brut iar valoarea ajustată cu sezonalitatea ceva mai redusă (+1,4%). Per total, rezultatul brut cumulat de la începutul anului 2023 a fost în pierdere de viteză după luna martie și s-a stabilizat la 2%, exact nivelul prognozat curent pentru avansul PIB pe 2023.
Această evoluție s-a produs în contextul unui avans anual de peste șase procente al puterii de cumpărare a salariului mediu (+14,7% aferent lunii septembrie dar încasat în octombrie, la o inflație de 8,08%), corelată cu consolidarea în domeniul pozitiv a pensiei reale (+4,6%, după majorarea cu 13% a cuantumului mediu de la începutul anului).
Ar fi de subliniat creșterile înregistrate față de luna anterioară la toți indicatorii pe categorii de mărfuri, cu valoarea maximă la produse alimentare, băuturi și tutun (+1,9%), mai redusă la produse nealimentare (+1,2%) și relativ minoră pe segmentul de carburanți (+0,7%, deși +1,6% după ajustarea cu sezonalitatea).
Față de aceeași lună din 2022, datele INS au fost pozitive la produsele alimentare (+4% brut și +3,7% ajustat sezonier) și, mai ales, la magazinele cu vânzare predominantă de produse nealimentare (+4,8% brut, respectiv +4,5% ajustat) și au rămas clar negative pe segmentul de carburanți (-7% brut și -8,3% ajustat).
Cumulat de la începutul anului, avansul comerțului în ansamblu exprimat în termeni bruți s-a păstrat la 2% (2,2%, după ajustarea cu sezonalitatea), cu niveluri pozitive la produse alimentare (+3,4%) și produse nealimentare (+3,7%). În același timp, la carburanți, după o anumită revenire la mijlocul anului, s-a accentuat poziționarea în domeniul negativ (-3,6%).
[1]
Per total, evoluția consumului s-a stabilizat spre finalul anului iar rezultatul cumulat a păstrat poziționarea „în linie” cu rezultatele economice scontate pe anul în curs. De reținut, datele nu indică o revenire a consumului, chiar în condiții de creștere a puterii de cumpărare a salariilor și pensiilor, pe măsură ce inflația a scăzut semnificativ.
Din perspectiva stabilității macroeconomice, pe fondul rezultatelor slabe din industrie (situate ca rezultat brut lunar la nivelul din urmă cu opt ani) și agricultură (evoluția din 2022 s-a situat la -11,6% iar revenirea estimată pe 2023 va fi de numai 1,8%), s-a menținut la un nivel ridicat (mai mult de 20 miliarde euro deficit după primele trei trimestre) dezechilibrul din comerțul exterior.
În context european, România (+0,9%) s-a plasat pe luna octombrie 2023 în prima treime a țărilor UE la comerțul cu amănuntul față de luna precedentă, după Croația (+3,1%), Olanda (+2,4%), Slovacia (+1,9%), Suedia (+1,6%) și Polonia (+1,5%), la mică distanță de Germania (+1,1%), Finlanda și Bulgaria (ambele cu +1%).
Pentru referință, menționăm că media UE a fost de +0,3%, cea a Eurozonei de +0,1%, cu Belgia și Austria la cota -0,8%, dar mai bine decât Spania și Portugalia (cu câte -0,4%). De reținut, față de aceeași lună a anului trecut rezultatul de ansamblu a rămas mai scăzut, cu -0,9% în UE și -1,2% în Zona Euro.
Avansul consemnat la noi față de octombrie 2022 (+1% în termeni comparabili), poziționează România pe locul 8 între cele 27 de state. Departe de topul alcătuit din Spania (+5,9%), Danemarca (+4,2%) , Bulgaria și Luxemburg (amândouă cu +3,1%), dar mult mai bine decât valorile consemnate în țări precum Slovenia (-15,6%), Ungaria (-6,5%) și Estonia (-5,5%).