Exporturile au fost în mai 2023 de circa 8,64 miliarde euro (+8% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au totalizat 10,81 miliarde euro (+0,8%), potrivit datelor publicate de INS.
Deficitul comercial a crescut cu 6% față de aprilie 2023, după ce ajunsese la cea mai mică valoare din ultimele 20 de luni, dar a scăzut cu peste o cincime față de valoarea consemnată în mai 2022.
Cumulat pe primele cinci luni din acest an, exporturile au ajuns la aproape 40 miliarde euro iar importurile la 51 miliarde euro, deficitul de 11 miliarde euro fiind cu 13% mai mic decât în aceeași perioadă din 2022.
Gradul de acoperire al importurilor cu exporturile efectuate a crescut până la 81,5%. Peste valorile înregistrate pe parcursul ultimilor trei ani, dar sub cele din perioada 2014 – 2019.
[1]
Deficitul cumulat pe segmentul de mărfuri în schimburile externe după primele cinci luni ale anului curent a reprezentat 3,43% din PIB, în contextul în care nivelul anticipat pentru întreg anul curent în prognoza de primăvară a CNSP este 11,2% din PIB. Ceea ce reprezintă o îmbunătățire notabilă în raport cu așteptările oficiale.
Schimburile cu țările UE au fost de 28,91 miliarde euro la export și 37,11 miliarde euro la import (72,9% din exporturi și 73,1% la importuri). Pe segmentul de schimburi extracomunitare, s-au înregistrat exporturi de 10,77 miliarde euro și importuri de 13,63 miliarde euro. Au rezultat solduri negative de 8,2 miliarde euro cu statele UE şi de 2,86 miliarde euro pe relaţiile extracomunitare, cam 74% față de 26% din total.
Sectorul de mașini și echipamente de transport și-a redus marginal deficitul, până la -385 milioane euro, de la -438 milioane euro anterior, după ce obținuse un mic excedent și în ultima lună din T1. La categoria altor mărfuri manufacturate, deficitul a depășit 2,6 miliarde euro, adică aproape un sfert din soldul negativ al schimburilor cu exteriorul.
Pe zona de produse alimentare și animale vii, rezultatul net s-a ameliorat ușor față de rezultatele relativ slabe din primul trimestru al anului. Gradul de acoperire al importurilor pe baza exporturilor efectuate a scăzut ușor la 65%, de la 66% anterior, valoare mult sub nivelul de 74% consemnat pe ansamblul anului 2022, iar ponderea în minusul per total comerț exterior a fost de 15%.
[2]
Revenirea consumului de carburanți, chiar în condițiile unei anumite reduceri a prețurilor de profil, a condus la un deficit sectorial de 1,86 miliarde euro, cam 70% din cel de la produsele manufacturate.
De reținut soldul puternic negativ al schimburilor de produse chimice (peste 5,2 miliarde euro după primele cinci luni ale anului și doar 27% grad de acoperire). Per total, segmentul petrochimic a reprezentat aproape două treimi din deficitul comercial.