www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Prima de stat de la Raiffeisen banca pentru locuinte (Aedificium) trebuie justificata?

Autor: Bancherul.ro
2021-11-10 18:15

"Am primit de la Raiffeisen Banca pentru Locuinte (Aedificium) primele de stat + soldul pentru perioada 2011-2014, mai putin prima de stat aferenta anului 2015. Mi s-a spus ca este prima neincasata (solicitata ministerului dar nevirata). Pentru primele primite nu am predat documente justifiative, nefiind necesar. Pentru prima aferenta anului 2015 sunt necesare aceste documente?", intreaba un cititor Bancherul.ro.


Raspuns:


Am transmis intrebarea la Raiffeisen Bank, de la care am primit urmatorul raspuns:


"Urmare a pronunțării definitive a deciziei Înaltei Curti de Casație și Justiție (ICCJ) în litigiul dintre Aedificium Banca pentru Locuințe SA (ABL) și Curtea de Conturi, ABL are obligația de a aplica măsurile impuse de Curtea de Conturi privind mecanismul de acordare a primelor de stat.


Astfel, conform deciziei Curții de Conturi, pentru a păstra sau pentru a intra în posesia primei de stat, clienții trebuie să prezinte, în termenele legale, documente justificative care să ateste utilizarea în scop locativ a sumelor din contract.


Această măsură se referă la toate cazurile în care contractele de economisire-creditare sunt eligibile pentru încasarea primei de stat, conform legislatiei in vigoare.


Pentru a oferi un răspuns complet și personalizat sunt necesare mai multe informații despre titulara/ul contractului de economisire-creditare în cauză sau aceasta/acesta ne poate contacta pe adresa de email: info@railoc.ro.


Multumim,
Echipa Aedificium Banca pentru Locuinte"


Asadar, pentru a primi prima aferenta anului 2015, va trebui sa prezentati bancii documente care justifica utilizarea banilor in scop locativ, conform deciziei judecatorilor.


Va rog sa ne spuneti daca ati rezolvat sau nu problema cu Raiffeisen.


Curtea de Conturi a constatat, la sfarsitul anului 2015, ca bancile pentru locuinte au acordat prime de stat, reprezentand 25% din sumele economisite, in principal clientilor care au urmarit sa obtina dobanzi cat mai mari pentru depozite, nu pentru cumpararea sau renovarea unei locuinte, conform obiectului legii bancilor pentru locuinte (OUG 99/2006).


Cele doua banci pentru locuinte au primit de la buget fonduri sub forma primei de stat in valoare de 765 milioane lei, in perioada 2004-2015, din care doar 100 milioane au fost utilizate pentru investitii in domeniul locativ, restul primei de stat fiind platita sub forma de dobanzi pentru depozitele clientilor, a acuzat Curtea de Conturi. 


Bancile pentru locuinte au contestat in instanta decizia Curtii de Conturi, insa au pierdut procesul. (vezi aici detalii)