www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Principii si reguli aplicabile in lupa impotriva curuptiei la BRD Groupe Societe Generale

Autor: Bancherul.ro
2020-01-02 12:15

Sumar


PREAMBUL


OBIECTIVE


MODURI DE COMPORTAMENT PE CARE PERSONALUL BANCII TREBUIE SA LE AIBA IN VEDERE


DEFINITII


EXEMPLE ALE PRINCIPALELOR TIPURI DE CORUPTIE SI TRAFIC DE INFLUENTA 


Acordarea de prestații necuvenite și plata "mitelor"


Oferirea sau primirea de cadouri / invitatii, organizarea sau participarea la recepții și evenimente 


Folosirea unui intermediar/tert


Facilitarea "plăților” (Plati de facilitare)


Contribuții caritabile și sponsorizări


Donații politice și religioase


Corupția sau traficul de influenta efectuate de clienți prin intermediul conturilor BRD/Societe Generale


Documentare, înregistrări contabile și arhivare


PREAMBUL


Abordarea la nivelul Grupului Societe Generale


Grupul Societe Generale isi desfasoara activitatea in mod etic si in conformitate cu toate legile aplicabile, inclusiv legile care interzic coruptia, luarea de mita si traficul de influenta in toate tarile in care opereaza.


Mita, coruptia si traficul de influenta sunt cauze majore ale saraciei, distributiei necorespunzatoare si alocarii gresite a bogatiei.


De asemenea, aceasta impiedica dezvoltarea economica si contribuie la destabilizarea politica si sociala a statelor suverane. Este universal considerata a fi infractiune grava.


Comiterea infractiunilor care implica coruptie sau trafic de influenta poate avea consecinte juridice grave (penale si
civile) precum si consecinte financiare si poate dauna grav reputatiei si abilitatii de a desfasura o afacere a oricarei
companii implicate in astfel de infractiuni.


Autoritatile judiciare din intreaga lume sunt din ce in ce mai active in urmarirea coruptiei si a traficului de infuenta, nu numai in ce priveste companiile, ci si angajatii lor.


Prin urmare, orice persoana care lucreaza la Societe Generale (functionar, angajat, angajat temporar, Voluntar Experienta Internationala – VIE, etc., numit in continuare “Angajat Societe Generale”), comite sau participa direct sau indirect la un act de coruptie sau trafic de influenta, in orice conditii (de exemplu complicitate), in indeplinirea indatoririlor sale profesionale, poate fi personal raspunzator si poate atrage sanctiuni penale grave.


In anumite cazuri, Societe Generale poate fi de asemenea raspunzator pentru astfel de infractiuni.


Daca un angajat Societe Generale accepta cu buna stiinta un act de coruptie comis de o alta persoana care actioneaza in numele companiei, respectivul angajat Societe Generale si/sau compania, ar putea, de asemenea, raspunde penal.


Aceste principii si reguli trebuie sa fie aduse in atentia tuturor angajatilor Societe Generale precum si a oricarui tert care lucreaza pentru Grup.


OBIECTIVE


Lupta impotriva mitei, a coruptiei si a traficului de influenta necesita un comportament exemplar al tuturor angajatilor Societe Generale, pentru a spori increderea clientilor, a actionarilor, a autoritatilor publice, a angajatilor si a tuturor asociatilor (organizatii non-guvernamentale – ONG-uri, opinia publica, etc.).


Aceste principii si reguli ar trebui sa serveasca drept referinta pentru a ajuta angajatii Societe Generale sa identifice situatii care implica riscul de luare de mita, coruptie sau trafic de influenta in activitatile lor zilnice si sa actioneze in mod corespunzator atunci cand se confrunta cu astfel de situatii, acestea fiind valabile si pentru orice tert care lucreaza pentru Grup.


BRD, ca parte a Grupului Societe Generale, a aderat la codul, principiile si regulile grupului Societe Generale
privind anti-coruptia.


MODURI DE COMPORTAMENT PE CARE PERSONALUL BANCII TREBUIE SA LE AIBA IN VEDERE


Orice act de corupţie sau trafic de influenta este interzis in BRD.


Comportamentul cerut personalului Bancii, fie ca se afla in afara Bancii, fie în contextul unei relații de afaceri este acela ca trebuie sa se abțina de la:


 a oferi, a promite, direct sau indirect, prin intermediul altor persoane, cum ar fi tertii (membri ai familiei, parteneri de afaceri, asociați apropiați etc), orice avantaj/folos funcționarilor publici, clienților, furnizorilor, partenerilor de afaceri, etc, care ar putea fi perceput ca un stimulent sau ca un act deliberat de corupție sau trafic de influența;


 a solicita sau a accepta, direct sau indirect, prin intermediul altor persoane, cum ar fi terții (membri ai familiei, parteneri de afaceri, asociați apropiați etc) orice avantaj/folos care ar putea fi perceput ca un stimulent sau ca o intenție deliberată de a comite acte de corupție sau trafic de influență.


Exemple de situații care ar trebui sa constituie semnale de alerta:


 anumite actiuni neuzuale in legatura cu tertii: invitații repetate sau extravagante, cadouri valoroase, facturi sau comisioane neobișnuite, emailuri primite de la o adresă personala, etc;


 stimulente (promisiuni de beneficii personale sau profesionale) sau presiuni (amenințări cu privire la relatiile personale sau profesionale) în vederea obținerii de beneficii nejustificate (acordarea unor condiții speciale prin derogare, dezvăluirea informațiilor confidențiale, favorizarea unui tert,etc.)


 actiunile oricărui furnizor, al cărui comportament profesional sau etic pare a fi neadecvat


Ca răspuns la astfel de semnale și la riscul asociat potentialelor situații de corupție sau trafic de influenta, urmatoarele moduri de actiune/comportament sunt primordiale:


 consultați reglementarile interne atunci când trebuie sa motivati luarea unei decizii (interna sau externa);


 raportați orice nelămuriri sau suspiciuni pe care le aveți și obtineti opinia/avizul superiorului ierahic si al functiei Conformitate cu privire la situația în cauză; dacă este cazul, utilizati dreptul de alerta, așa cum este pravazut în cadrul intern de reglementare.


Banca nu va tolera represalii de niciun fel (în ceea ce privește promovarea, condițiile de muncă etc) împotriva oricărei persoane care, cu bună-credință, raportează că există un comportament necorespunzător.


In situatia in care pentru emiterea opiniei/avizului mentionat mai sus, superiorul ierarhic sau functia Conformitate au nevoie de suport juridic cu privire la legalitatea unei anumite practici, acestia vor solicita sprijinul departamentului Juridic.


 nu încheiați nicio tranzacție planificată pana nu clarificati cu superiorul ierarhic si functia Conformitate ca nu sunteti în situația de a participa, direct sau indirect, la acte de corupție sau trafic de influență


Regasiti pe parcursul documentului detaliate, cu titlu de exemplu situatiile cu privire la semnalele de alarma care pot constitui acte/fapte de coruptie.


In cazul colaborarii cu persoane care au statut de functionar public, pentru prevenirea expunerii Bancii la situatii de natura conflictelor de interese ori care pot fi interpretate ca acte de coruptie sau incalcari ale eticii profesionale, membrii personalului Bancii vor respecta dispozitiile deontologice interne si se vor consulta cu functia Conformitate.


O atentie deosebita se va acorda cazurilor in care persoane expuse politic si/sau functionarii publici devin/sunt clienti ai Bancii, membrii personalului Bancii urmarind indeplinirea tuturor cerintelor aplicabile acestora conform cadrului normativ intern.

DEFINITII


CORUPȚIA


Corupție "activă" este definită ca oferirea unui avantaj/folos necuvenit unei persoane sau furnizarea unui beneficiu nejustificat, pentru ca aceasta să indeplineasca sau să se abțină de la efectuarea unui act legat de atribuțiile sale profesionale, sa intarzie indeplinirea ori sa indeplineasca un act contrar indatoririlor de serviciu.


TRAFICUL DE INFLUENȚA


Traficul de influența "activ" constă în oferirea unui beneficiu nejustificat unei persoane sau, cedarea la solicitarea persoanei (pentru a-i oferi o prestație necuvenită), pentru ca aceasta din urmă să abuzeze de influența pe care o are pentru a obține o decizie favorabila din partea unei autorități/administratii publice.


FUNCŢIONAR PUBLIC


Funcţionar Public inseamna orice persoanã care, permanent sau temporar, cu sau fara remuneratie


(i) exercita atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti


(ii) exercita o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură,


(iii) exercita singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.


Corupție "pasivă" este definită ca solicitarea sau acceptarea unui avantaj/folos necuvenit de la o persoană în vederea îndeplinirii sau abținerii de a îndeplini o acțiune legată de îndatoririle profesionale, intarzierii indeplinirii ori indeplinirii unui act contrar indatoririlor de serviciu.


Traficul de influenta "pasiv" constă în solicitarea sau acceptarea oricărui beneficiu de la o persoană care abuzeaza de influența dvs. pentru a obține, în beneficiul altei persoanei, o decizie favorabilă din partea unei autorități/administratii publice .


CADOU


Cadou reprezinta ceea ce se primeste sau se ofera in dar, cum ar fi: produs, premiu, obiect de valoare, precum si orice alte avantaje indiferent de forma acestora. 

EXEMPLE ALE PRINCIPALELOR TIPURI DE CORUPTIE SI TRAFIC DE INFLUENTA


Acordarea de prestații necuvenite și plata "mitelor"


"Mita" reprezinta orice beneficiu sau orice valoare care este oferită, promisă sau dată unei persoane, direct sau indirect, pentru a influența comportamentul persoanei respective, de obicei prin inducerea persoanei de a face abuz de functia publica sau privata, pentru a se asigura de un avantaj nepotrivit sau de o decizie favorabilă.


Natura acestor beneficii (sau orice de valoare) poate varia foarte mult și se referă în special la:


- plata unei sume de bani, în numerar sau pe orice alt suport (de exemplu, card cadou);


- reduceri sau rambursări;


- un contract de prestare/ furnizare servicii sau de împrumut sau un contract de mandat;


- un stagiu de practica, un loc de muncă pe durată determinată sau nedeterminata;


- informații confidențiale sau privilegiate, inclusiv despre activitatea unei companii, a clienților săi, a furnizorilor, a proiectelor în curs de desfășurare sau a listei cu numirile managerilor dintr-o companie;


- o cina sau bilete la un spectacol, la un eveniment sportiv, etc.


Nu toate aceste beneficii creeaza probleme (în sine), însă contextul în care sunt acordate sau oferite le pot face să constituie corupție, mită sau trafic de influență sau să fie percepute ca atare.


Această listă nu este exhaustivă. Trebuie amintit că o ofertă sau o promisiune de plată (sau beneficiu) ilicită ar putea constitui o infracțiune de corupție sau trafic de influență, chiar dacă persoana căreia i-a fost adresata o respinge sau chiar dacă plata (sau beneficiul) nu este efectuată în cele din urmă.


Se aplica aceleasi principii, conform celor de mai sus, dacă beneficiul este oferit direct de către angajatul bancii sau printr-o terță parte (de exemplu: parteneriate, investiții într-o societate terță, etc) și dacă reprezinta in mod direct sau indirect un profit personal pentru acesta din urmă, funcționarul public sau persoana care ia decizia.


Există riscuri sporite de corupție atunci când una din partile unei tranzactii este persoana expusa politic sau este "funcționar public".


Persoana expusă politic este o persoana fizica expusa unor riscuri care are sau a avut functii publice importante si membrii de familie apropriati sau persoane cunoscute a fi apropriati unei astfel de persoane.


ABORDAREA CORECTĂ DE LUAT IN CONSIDERARE


Ați primit CV-ul unui copil al unui client sau al unui coleg (de exemplu un angajat al unei alte bănci) sau al unui furnizor de servicii (avocat extern, auditor statutar etc.) care solicită un stagiu de practica sau aplica pentru o pozitie in cadrul Bancii.


Puteți transmite CV-ul departamentului Resurse Umane sau echipelor care se ocupa de acest lucru, însă trebuie să precizați, atat expeditorului cat și destinatarului că transmiterea de catre dvs a CV-ului nu trebuie să influenteze rezultatul acestei cereri, care se realizeaza exclusiv la cererea solicitantului.


TREBUIE SA FITI PRECAUT 


Ați primit informații precise si strategice (de exemplu, datele
contabile ale unui client, profitabilitatea unui client, documente care prezintă un proiect intern, etc.) despre o bancă concurentă de la un consultant cu care ați discutat și care a obținut clar
această informație dintr-o misiune on-site anterioară.


Informațiile au fost împărtășite cu dvs., pentru a vă influența decizia intr-o alta situatie (mandatarea persoanei respective pe
o misiune de consultanta).


Trebuie să informați superiorul ierarhic și functia Conformitate, care vor decide cu privire la modul de acțiune care urmează să fie întreprins (cu posibila implicare a departamentului Juridic). 


Acest lucru ar putea echivala cu un beneficiu nejustificat și ar putea constitui o infracțiune.


TREBUIE REFUZAT


Un client sau un furnizor care insistă să primească un comision sau o taxă înainte de a încheia un contract cu Banca, astfel dvs. sunteti in situatia de a plăti sau de a pierde afacerea.


Trebuie să refuzați să efectuați orice plată și să abandonați tranzacția planificată, informand in prealabil superiorul ierahic și functia Conformitate, chiar dacă corespondentul dvs. este foarte insistent și încearcă să vă intimideze. 

Oferirea sau primirea de cadouri / invitatii, organizarea sau participarea la recepții și evenimente


Cadourile cu valoare mică sau beneficiile mici prezintă un risc relativ redus de a fi interpretate ca acte de coruptie dacă rămân rezonabile și sunt oferite cu bună-credință, fără a aștepta nimic în schimb.


De exemplu: primirea unui martisor de 1 martie, a unei felicitari cu ocazia unui eveniment familial (nastere, botez cununie) sunt în general permise. Dacă vă aflați într-o astfel de situație, trebuie să consultati instrucțiunile interne și, dacă este necesar, sa solicitati o opinie de la functia Conformitate.


Dimpotrivă, este interzisă acordarea sau primirea de cadouri de valoare ridicata, oferirea sau primirea de invitatii (mese, cazare și călătorii) și organizarea, participarea la recepții sau evenimente costisitoare sau prestigioase:


- în situatia în care acest lucru ar putea crea un conflict de interese, așa cum este definit în instrucțiunile interne,


- în situatia în care acest lucru ar putea părea sau poate fi considerat ca un stimulent pentru a oferi sau a obține un serviciu necorespunzătoar în schimb sau pentru a recompensa o prestație necorespunzătoare deja acordată,


- în cazul în care aceasta încalcă prevederile legislative în vigoare sau ale cadrului intern de reglementare a Bancii cu privire la cadouri/evenimente.


Riscurile asociate acordarii cadourilor și invitatiilor la evenimente sunt crescute în cazul în care destinatarul este un "funcționar public". Consultați întotdeauna reglementarile interne și functia Conformitate înainte de a oferi sau primi ceva de valoare unui/de la un " funcționar public”.


ABORDAREA CORECTĂ DE LUAT IN CONSIDERARE


Vă gândiți să trimiteți unui client un cadou de Crăciun sau o invitație la un eveniment (sponsorizat sau nu de banca). Trebuie să verificați și să respectați intodeauna prevederile
cadrului intern de reglementare cu privire la cadouri/evenimente.


Trebuie să adresați întrebarea superiorului ierarhic si/sau
persoanelor relevante din cadrul functiei Conformitate înainte de a acționa, dacă nu sunteți sigur că acest cadou/invitația este acceptabil/a sau nu, dacă limita internă de valoare este depășită (chiar putin) sau dacă destinatarul este un functionar public sau o persoană expusă politic.


TREBUIE SA FITI PRECAUT


Un client cu care ai avut o relație de afaceri de ani de zile trimite o invitatie la un eveniment (de exemplu, turneul de tenis de la un Grand Slam sau concertul unui artist internațional).


Trebuie să verificați prevederile cadrului intern de reglementare cu privire la cadouri / evenimente și să informati superiorul
ierarhic si sa solicitati o opinie de la functia Conformitate.


Trebuie să vă asigurați in primul rand ca nu reprezinta sau ar putea fi interpretat ca un beneficiu nejustificat.


TREBUIE REFUZAT


1/ Un furnizor vă invită la un eveniment de renume sau la un
restaurant pentru a discuta condițiile de reînnoire a unuia dintre contractele de prestari servicii incheiate cu banca.


2/ Dvs. intenționați să invitați un client împreună cu partenerul său pentru un weekend intr-un spa de lux în care veți negocia vânzarea unui produs bancar.


Trebuie să refuzați 1/ politicos aceste tipuri de invitații si 2/ să renunțați la trimiterea unor astfel invitații.


Deoarece există afaceri în curs de desfășurare și se pare că este o masă generoasa/weekend somptuos, această situație este inadecvată. 

Folosirea unui intermediar/tert


Acțiunile de corupție și trafic de influenta pot sa fie efectuate si de intermediari/ terți (de exemplu agenți, agenți de vanzare, brokeri, furnizori de servicii, distribuitori , etc), care ar putea angaja răspunderea civilă, administrativă sau penală a bancii și / sau a angajaților săi.


Un număr mare de cazuri de corupție / trafic de influență la nivel mondial este realizat prin intermediari/ terți.


Evaluarea bazată pe risc trebuie efectuată înainte de luarea deciziei cu privire la păstrarea realatiei de afaceri cu un intermediar/tert. Nu trebuie să aveti/ mentineti relatii de afaceri cu un intermediar/ terț a cărui reputație și legitimitate profesională nu au fost verificate anterior sau periodic pe parcursul derularii contractului (conform reglementarilor interne in domeniu).


Orice eveniment care accentuează riscul corupției (reputația slabă, lipsa transparenței, lipsa competenței tehnice în domeniul relevant al activității, lipsa unei licitații competitive, conflict de interese, remunerația ridicată, sau prețurile produselor de pe piață prea ridicate sau prea scazute fata de competitori sai, legătura cu un funcționar public, recomandarea clientului, tratamentul inegal, etc.) trebuie să constituie o atentionare care sa va faca să fiți precauți.


Nu trebuie încheiat niciun contract înainte ca toate suspiciunile să fi fost tratate și soluționate în mod corespunzător. Plățile către intermediari/ terți se efectuează numai dacă sunt legale, proporționale cu serviciul furnizat, sunt conforme cu termenii contractului, cu toate reglementarile interne și realizate prin
prezentarea unei facturi adecvate.


Nu se va efectua nicio plată fără documentația corespunzătoare (inclusiv clauza anti-coruptie), stabilind legitimitatea plății efectuate și a serviciilor efectuate. Nu trebuie efectuată nicio plată în numerar. Nu trebuie efectuată nicio plată într-un cont bancar deținut într-un stat în care intermediarul nu își desfășoară activitatea economică sau este deținut în numele unei terțe părți fără legătură cu tranzacția în cauză.


Trebuie sa manifestati precautie daca o tranzactie implica un subcontractor.


REGULI PRIVIND FURNIZORII


Selectarea si monitorizarea furnizorilor se va face in conformitate cu cadrul normativ intern al Bancii.


Contractele noi incheiate cu furnizorii sau contractele aflate in derulare cu ocazia modificarii acestora (in situatia in care contractele in executare nu cuprind clauze anticoruptie) vor include clauzele anticoruptie cu respectarea cadrului normativ intern de reglementare.


ABORDAREA CORECTĂ DE LUAT IN CONSIDERARE

Trebuie să fiți deosebit de atenti și să vă asigurați că a fost efectuată procedura de due diligence bazată pe riscuri atunci când selectați intermediari /terți, care trebuie să fie în strictă conformitate cu toate instrucțiunile, politicile și procedurile Bancii.


Trebuie, în special, să verificați reputația, și competențele profesionale ale intermediarilor/ terți și să vă asigurați că aceste sunt documentate și arhivate.


Trebuie să vă consultați superiorul ierarhic si functia Conformitate în cazul în care apar probleme în timpul procesului de due diligence sau dacă aveți cea mai mică îndoială cu privire la integritatea unui intermediar/ terț.


Nu se poate încheia niciun contract cu un intermediar/ terț, până când toate aspectele /neclaritatile nu sunt lamurite/ eliminate.


TREBUIE SA FITI PRECAUT


Atunci cand aveți cea mai mică îndoială cu privire la o sumă dintr-o factură a unui Intermediar/ terț, în ceea ce privește serviciile furnizate sau o cerere de rambursare a cheltuielilor (pe baza documentelor justificative furnizate).


Trebuie să informați superiorul ierahic și functia Conformitate daca aveti suspiciuni cu privire la corectitudinea platilor efectuate de un intermediar/tert.


Nicio plată nu va fi efectuată până când toate aspectele /neclaritatile nu sunt lamurite /eliminate.


TREBUIE REFUZAT


Un intermediar/ terț, care in cadrul unui contract, solicită o remunerație care, în mod clar nu corespunde lucrărilor efectuate sau standardelor obișnuite sau solicită plata sumei într-un cont (de exemplu, Elveția, Monaco, Liban, Lichtenstein,
Singapore etc.), care nu este țara unde are sediul, fara oferirea unui explicatii plauzibile in acest sens.


Trebuie să refuzați efectuarea plății și să informați superiorul ierarhic si functia Conformitate cât mai repede posibil. 

Facilitarea "plăților” (Plati de facilitare)


Plățile de facilitare sunt sumele mici plătite sau prestațiile acordate (indiferent de valoarea lor) funcționarilor publici sau angajaților organismelor publice sau autorităților guvernamentale pentru a facilita sau accelera formalitățile administrative de rutină. In Banca, plățile de facilitare sunt interzise.


ABORDAREA CORECTĂ DE LUAT IN CONSIDERARE

Un departament sau autoritate guvernamentală romana sau străină vă solicită să plătiți o taxă (de exemplu o taxă administrativă) pentru o procedură de licențiere sau o autorizație administrativă.


O astfel de taxă este în întregime legitimă și adecvată dacă este formalizată într-un document public oficial. Cu toate acestea, trebuie să adresați întrebarea superiorului ierarhic si/sau functiei Conformitate dacă aveți cea mai mică îndoială (de exemplu, lipsa documentelor justificative).


TREBUIE SA FITI PRECAUT 


Un funcționar public cu care vă aflați în legătură cu privire la o solicitare de acordare a unei licente/autorizatii trimite un e-mail de pe adresa personală, prin care vă solicită să-l contactați intr-o maniera mai putin profesională.


Trebuie să informați superiorul ierarhic si functia Conformitate cât mai repede posibil.


Acest lucru este neobișnuit și poate fi o încercare de a forta să faceți o plată de facilitare pentru a obține acordarea autorizatiei/licentei solicitate.


TREBUIE REFUZAT


Ați fost invitat de o persoana publica, care lucrează în cadrul unei autoritati de reglementare în regiunea in care intenționați să înființați o filială, o sucursală sau o reprezentanță, să
plătiți o sumă de bani unei persoane juridice sau fizice care să accelereze sau să faciliteze acordarea licenței solicitate de dvs.


Trebuie să refuzați să plătiți și să informați superiorul ierarhic si functia Conformitate cât mai repede posibil. Aceasta este o cerere de plată de facilitare, care este interzisă de Banca.


Contribuții caritabile și sponsorizări


In principiu, Banca are posibilitatea de a sponsoriza anumite activitati in domeniile cultural, artistic, medicosanitar, ştiinţific etc, in conditiile legii.


Este important să se ia în considerare faptul că actiunile
de sponsorizare realizate cu intenţia de a provoca un
comportament inadecvat din partea sponsorului pot fi
considerate drept “dare de mita”. Sponsorizarile de
această natură sunt interzise.


Contribuțiile legitime de caritate și sponsorizările de
evenimente care utilizează fonduri sau resurse ale Bancii
sunt, în principiu, autorizate. Cu toate acestea, Banca
trebuie să se asigure că aceste contribuții nu reprezintă, de
fapt, un mijloc de efectuare a plăților, care ar putea constitui corupție sau trafic de influență (chiar dacă
cauzele prezentate de asociații sunt legitime).


Exemple de contribuții caritabile care nu trebuie
realizate:


- în contextul unui proces de licitație sau în timpul
negocierii unei tranzacții comerciale sau
financiare care implică persoane legate de
beneficiar;


- în numerar;


- în conturi curente în numele persoanelor fizice
sau în jurisdicții fără legătură cu misiunea
beneficiarului contribuției.


Mai mult, contribuțiile caritabile acordate
asociatiilor/organizațiilor in care figureaza si un oficial
public, un client sau potential client (care poate fi, de
exemplu, membru al consiliului de administrație al
asociatiei/organizației), precum și orice cerere de
contribuție caritabilă sau sugestie făcută de un
client/potential client necesită întotdeauna aprobarea
managementului entitatii si, dacă este necesar, sa solicitati
opinia functiei Conformitate.


Este extrem de important să se verifice credibilitatea,
reputația și situatia financiara atat a asociatiei/organizației
care primește sponsorizarea, cat și a directoriilor acesteia.
Aceaste masuri trebuie efectuate în conformitate cu
prevederile cadrului intern de reglementare. 

ABORDAREA CORECTĂ DE LUAT IN CONSIDERARE

Sucursala sau entitatea unde dvs.
lucrati a primit o cerere de a
sponsoriza un concert sau eveniment
cultural pentru a strânge fonduri
pentru un eveniment caritabil. Înainte
de a accepta, trebuie să verificați dacă
acest lucru este în concordanță cu
prevederile legislative si ale cadrului
intern de reglementare și să luati
masurile necesare (verificare pe
internet a reputației, legăturile
acesteia cu clienții bancii sau alte
proiecte avute anterior cu aceasta)
pentru a vă asigura de legalitatea
sponsorizarii în cauză și de absența
folosirii acesteia ca mijloc de
corupție. De asemenea, trebuie să
sesizați orice problema/neclaritate
intalnita superiorul ierarhic si/sau
functia Conformitate.


TREBUIE SA FITI PRECAUT


Un primar local a solicitat o
contribuție caritabilă sau o
sponsorizare în ajutorul unui club
sportiv local. Se solicita o atentie
deosebită deoarece cererea a venit de
la un functionar public. Trebuie să
stabiliți împreună cu superiorul
ierarhic si functia Conformitate
intențiile care stau la baza solicitarii
pentru a vă asigura că acestea sunt
complet dezinteresate, stabilind
totodata dacă contribuția bancii ar fi
adecvată/oportuna. Analiza efectuata
ar trebui sa tina cont si de prevederile
cadrului intern de reglementare cu
privire la cadouri/ evenimente pentru
a determina dacă contribuția sau
sponsorizarea este permisă.


TREBUIE REFUZAT


O autoritate locală caută o bancă
pentru a finanța renovarea unei școli.
Unul dintre consilierii municipali a
solicitat in aceeasi perioada si o
contribuție caritabilă sau o
sponsorizare în sprijinul asociației
sportive locale, prezidată de acesta.
Consilierul local indică faptul că
poate convinge Consiliul municipal
să acorde bancii proiectul de renovare
a scolii. Trebuie să refuzați
solicitarea contributiei caritabile și să
informați superiorul ierarhic si
functia Conformitate cât mai repede
posibil. Consilierul local pare să
solicite ceva în schimbul influențării
Consiliului municipal în procesul de
luare a deciziilor.


Donații politice și religioase


Banca, in conformitate cu politica grupului Societe Generale, este adepta neutralităţii politice si religioase, precum si de
abtinere de la sprijinirea oricărei activităţi politice si religioase.
Membrii personalului Bancii sunt obligati să aibă o atitudine obiectivă, neutră fată de orice interes politic si religios, în
exercitarea raportului de munca. Angajații bancii nu au voie să facă donații politice sau religioase în numele bancii.


Activitatea politica sau religioasa desfăsurata in mod individual de catre personalul Bancii se poate face cu respectarea
cumulativa a urmatoarelor conditii:
 se desfasoara în afara sediilor Bancii;
 se desfasoara după orele de program;
 să nu se pozitioneze ca reprezentanti ai Bancii în aceste relatii /activitati;
 să nu obtină avantaje care decurg din calitatea de angajat al Bancii. 

ABORDAREA CORECTĂ DE LUAT IN CONSIDERARE

Vi s-a cerut, în cursul îndeplinirii
îndatoririlor dvs. profesionale, să
faceți o donație in scop politic.
Trebuie să informați fără întârziere
superiorul dvs ierarhic si functia
Conformitate.


TREBUIE SA FITI PRECAUT 


Unul dintre clienții bancii, care este
un apropiat al unei persoane politice
locale sau naționale, cere o donație
către o asociație (culturală,
filantropică, sportiva etc.). Trebuie să
informați superiorul dvs ierarhic si
functia Conformitate cât mai curând
posibil pentru a stabili dacă donatia
este adecvată/oportuna.


TREBUIE REFUZAT


Trebuie să refuzați să donați
partidelor politice, indiferent dacă
posibilele prospectiuni comerciale ar
putea fi legate de donație, daca
solicitarea aceasta vine ca urmare a
invitatiei explicite a unui
furnizor/tert. Acest lucru este
neobișnuit și ar putea fi, sau părea a
fi, o încercare de a obține beneficii
ulterioare necuvenite.


Corupția sau traficul de influenta efectuate de clienți prin intermediul contrilor BRD/Societe Generale


Personalul Bancii trebuie să fie atent la indiciile care pot aparea, privind activitati de spalare de bani/coruptie si trafic
de influenta care se pot desfasura prin conturile clientilor.


Respectarea prevederilor Bancii cu privire la KYC/AML și a
cadrului legislativ este esențială pentru a preveni acest lucru.


ABORDAREA CORECTĂ DE LUAT IN CONSIDERARE

Daca aveti îndoieli sau suspiciuni cu
privire la legalitatea unei tranzacții
cerute sau efectuate de un client BRD
sau în cazul unor informații negative
aparute prin intermediul presei sau
mass-media despre reputația unui
client, trebuie să informați superiorul
dvs ierarhic si functia Conformitate,
în acord cu prevederile cadrului
intern de reglementare al Bancii in
domeniul cunoasterii clientelei in
scopul prevenirii spalarii banilor si
combaterea finantarii terorismului.


TREBUIE SA FITI PRECAUT 


1/ Unul dintre clienții dvs., persoana
juridica efectuează în mod regulat
transferuri internaționale de sume
importante către destinații care nu
sunt în concordanță cu scopul sau
profilul de afaceri declarat.


2/ Existenta transferurilor
internaționale pe conturi deschise în
numele clienților nerezidenți care
sunt Persoane Expuse din punct de
vedere politic, funcționari publici sau
persoane apropiate de astfel de
persoane. Trebuie să informați
superiorul ierarhic si functia
Conformitate, cât mai curând posibil,
în conformitate cu prevederile
cadrului intern de reglementare al
Bancii in domeniul cunoasterii
clientelei in scopul prevenirii spalarii
banilor si combaterea finantarii
terorismului.


TREBUIE REFUZAT


Unul dintre clienții dvs., o societate
de constructii, vă solicită asistenta
pentru a infiinta o societate de tip
trust off-shore (in tari precum:
Panama, Insulele Cayman, Elveția,
Cipru, etc) avand ca beneficiari reali
soția sau copilul unui ministru.


Trebuie să refuzați orice implicare în
această tranzacție și să informați
superiorul ierarhic si functia
Conformitate, cât mai repede posibil.


Acesta operatiune ridica semne de
suspiciune, deoarece nu pare să existe
un scop legitim pentru înființarea
unui trust în beneficiul funcționarilor
publici într-o țară cu un nivel ridicat
al secretului bancar. 

Documentare, înregistrări contabile și arhivare


Trasabilitatea administrativă și contabilă a diverselor acte și plăți trebuie să fie efectuată în mod corespunzător astfel
incat sa furnizeze suficiente detalii pentru a-și demonstra legitimitatea și pentru a evita orice suspiciune de dizolvare
/ascundere a faptelor inadecvate.


Documentația care demonstrează natura adecvată a serviciilor și actelor relevante, precum și o diligență efectuată, trebuie să fie păstrate împreună cu dovada identității plătitorilor și beneficiarilor, în conformitate cu instrucțiunile interne.


ABORDAREA CORECTĂ DE LUAT IN CONSIDERARE


Primiți o factură non-standard de la
un client, un furnizor, o persoana
publica sau un intermediar/ terț (ex:
nu are datele societatii inserate in
antet și nu oferă detalii despre
serviciile furnizate). Trebuie să o
returnați și să solicitați o factură
conforma cu prevederile legislative.


TREBUIE SA FITI PRECAUT 


1/ Aveți cea mai mică îndoială cu
privire la o factură care pare să nu
corespundă unui serviciu furnizat sau
care este în mod evident
sub/supraevaluat. Trebuie să vă
adresați superiorul dvs ierarhic si
functia Conformitate cât mai curând
posibil.


2/ Descoperiti ca procedurile de
"achizitie", pentru un anumit
furnizor, nu au fost respectate.


3/ Superiorul dvs v-a solicitat să nu-l
copiați in e-mailuri către un client sau
să nu il includeți în schimburile de email referitoare la o anumită
tranzacție; trebuie să informați
conducerea superioara si functia
Conformitate, cât mai repede posibil.


În ceea ce privește ultimul caz, o
astfel de atitudine este neobișnuită și
poate însemna că managerul dvs. nu
dorește ca numele său să fie asociat
cu o operațiune care nu este conforma
cu regulile interne.


TREBUIE REFUZAT


Sunteți supus unei mari presiuni din
partea managerului dvs. pentru a
încheia o tranzacție (împrumut,
tranzacție de pe piață etc.), în ciuda
faptului că nu ați strâns documentele
necesare pentru aprobarea tranzacției
și toți indicatorii (validări, indicatori
de risc, mesaje de aprobare de la alte
entiati din cadrul bancii, etc) vă
determină să credeți că tranzacția nu
a fost autorizată. Trebuie să vă
abțineți de la încheierea operațiunii și
să informati functia Conformitate și,
dacă este cazul, să vă exercitați
dreptul de alerta.


Amintiți-vă: fiecare trebuie sa-si
asume responsabilitatea individuala
în ceea ce privește respectarea
prevederilor privind anticoruptia si sa
raportati activitatile potential
suspecte fara intarziere. Contactati
superiorul ierarhic sau functia


Conformitate, atunci cand aveti
intrebari.


 Sursa: BRD.ro