www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Asociatia Romana a Bancilor - Impactul economic si social al sistemului bancar in Romania (Studiul PwC)

Autor: Bancherul.ro
2018-01-16 18:42

Asociatia Romana a Bancilor (ARB) a prezentat astazi un studiu privind impactul economic si social al sistemului bancar din Romania, realizat de PwC. (vezi studiul in documentul atasat).


"Băncile au un rol important în economie asigurând intermedierea financiară, prin atragerea de depozite și plasarea de credite. Prin intermediul creditelor, băncile ajută la finanțarea nevoilor persoanelor fizice și ale companiilor care pot întoarce acești bani în economie prin consum și investiții, în timp ce prin atragerea de depozite băncile protejează economiile populației și ale companiilor," este concluzia studiului privind impactul economic si social al sistemului bancar din Romania, realizat de PwC.


• România este unul din cele 5 state membre UE ale căror sisteme financiare nu au necesitat intervenții guvernamentale în perioada 2007 – 2016;


• În ultimii 5 ani, valoarea activelor nete bancare a înregistrat o ușoară creștere, în timp ce profitabilitatea cumulată a sistemului bancar a fost 2.185 mil. RON, înregistrându-se profit în 3 din cei 5 ani analizați;


• Creșterea valorii adăugate brute la nivel de sector economic este direct corelată cu evoluția creditelor noi în economie;


• Sistemul bancar a contribuit cu 4,2% la PIB-ul cumulat al României din perioada 2012-2016 atunci când se iau în considerare şi efectele indirecte si induse asupra economiei;


• Sectorul bancar a angajat direct o medie de 57.887 persoane în perioada 2012-2016 și a contribuit la angajarea altor 51.221 în restul economiei, generând astfel 109.108 de locuri de muncă în total;