www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Creditele noi acordate de banci, in scadere pentru a treia luna la rand

Autor: Bancherul.ro
2018-01-04 21:13

Creditele noi in lei acordate de banci au scazut in noiembrie 2017 pentru a treia luna consecutiva, cu 1,4%, echivalentul a 71 milioane lei, fata de luna precedenta, octombrie, la un total de 4,863 miliarde lei.


Cel mai amplu declin l-au avut creditele de consum acordate populatiei, in timp ce creditele pentru locuinte si finantarile pentru firme au stagnat.


Astfel, creditele noi in lei acordate gospodariilor populatiei au fost de 2,594 miliarde lei in noiembrie, fata de 2,662 miliarde lei in octombrie.


Creditele noi in lei pentru consum au insumat in noiembrie 1,394 miliarde lei, fata de 1,447 miliarde lei in octombrie.


Creditele noi in lei pentru locuinte au avut o valoare de 1,150 miliarde lei in noiembrie, usor mai putine decat cele 1,168 miliarde lei in octombrie.


Finantarile noi in lei pentru firme s-au cifrat la 2,269 miliarde lei in noiembrie, fata de 2,272 miliarde lei in octombrie.