www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Statul a platit BNR dobanzi negative pentru buffer-ul de 7 miliarde de euro aproape cat tot profitul incasat de la Banca Nationala

Autor: Bancherul.ro
2017-07-04 22:15

Statul nu a facut o afacere profitabila cu BNR in 2016. Conform legii, bugetul public a incasat 80% din profitul BNR obtinut anul trecut, care insa a fost de sase ori mai mic decat in anul precedent, respectiv 124 milioane lei, astfel ca la trezorerie au intrat doar 100 milioane lei.


Scaderea accentuata a profitului BNR a fost cauzata de evolutia nefavorabila a cursului de schimb al leului fata de unele valute care intra in componenta rezervelor valutare, precum lira sterlina, conform raportului anual al BNR. (vezi aici detalii)


Pe de alte parte insa, Ministerul Finantelor a trebuit sa plateasca BNR pe parcursul anului trecut dobanzi negative pentru resursele in euro in valoare de 30,8 miliarde lei (aproape 7 miliarde euro) ale Trezoreriei statului pastrate la Banca Nationala, pentru care s-a aplicat dobanda EONIA - dobanda overnight a Bancii Centrale Europene (BCE), in jur de - 0,30%.


Rata medie anuala a dobanzii incasate de BNR de la stat pentru rezervele in euro a fost de -0,33%, se dezvaluie in raportul anual din 2016 al bancii centrale.


Astfel ca BNR a incasat de la Ministerul Finantelor venituri din dobanzi pentru buffer-ul de lichiditate in valuta al statului in valoare de aproape 89 milioane lei, adica aproape cat tot profitul incasat de la BNR.


“In exercițiul financiar 2016, veniturile din dobânzi aferente operațiunilor în valută provin, în principal, din dobânda negativă aferentă disponibilităților în EUR ale Trezoreriei statului (pentru care se aplică rata medie ponderată de dobândă overnight a BCE) în sumă de 88 921 mii lei (2015: 19 658 mii lei) și din dobânzi aferente plasamentelor în valută în sumă de 29 100 mii lei (2015: 25 584 mii lei)”, se arata in raportul anual al BNR.


Disponibilitatile totale ale Trezoreriei statului mentinute la BNR au avut la 31 decembrie 2016 valoarea de 47 miliarde lei, cu 10 miliarde peste nivelul din 2015, de 37 miliarde lei, majoritatea resurselor statului fiind in valuta (echivalentul a 38,6 miliarde lei, dintre care 30,8 miliarde lei in euro si 7,7 miliarde lei in dolari), lichiditatile in lei ridicandu-se la 8,8 miliarde.


Dupa cum arata bilantul BNR (vezi foto), banii statului la BNR (47 miliarde lei) i-au depasit pe cei ai bancilor (45 miliarde lei).


Cresterea lichiditatilor in valuta ale Trezoreriei s-a datorat imprumuturilor pe piete externe obtinute in 2016.


Ministerul Finantelor Publice (MFP) a efectuat noi emisiuni de obligațiuni pe piețele externe în lunile februarie, mai și septembrie, prin intermediul cărora au fost atrase 3,25 miliarde euro, pe termene de 10, 12 și respectiv 20 de ani, mentioneaza BNR.


Banii Trezoreriei au provocat exces de lichiditate pe piata bancara


BNR mai dezvaluie ca majorarea valorii sumelor din conturile Trezoreriei a determinat cresterea excedentului de lichiditate din sistemul bancar.


“Creșterea excedentului structural de lichiditate din sistemul bancar, implicit a valorii pozitive a poziției nete a lichidității băncilor, pe seama injecțiilor efectuate de Trezorerie din conturile sale în lei și în valută la BNR; nivelul excedentului de rezerve al instituțiilor de credit a fluctuat totuși pe parcursul anului, sub influența pattern-ului asimetric al execuției bugetare* și a caracteristicilor procesului de finanțare/refinanțare a datoriei publice, precum și ale utilizării fondurilor europene;


* Soldurile lunare ale bugetului consolidat au fost pozitive pe parcursul a 4 luni ale anului 2016. În termeni cumulați, execuția bugetară consemna un deficit de doar 0,2 la sută din PIB la finele primelor 10 luni ale anului, pentru ca la sfârșitul anului acesta să atingă 2,4 la sută din PIB.


BNR a fost nevoita, astfel, sa absoarba excesul de lichiditate din sistemul bancar, pentru a echilibra dobanzile si cursul valutar, astfel ca depozitele atrase de banca centrala de la banci s-au dublat anul trecut.


“Un rol esențial în adecvarea condițiilor monetare reale în sens larg a continuat să fie atribuit gestionării adecvate a lichidității din sistemul bancar. Având printre premise menținerea unei relative stabilități a cursului de schimb al leului, această opțiune a BNR a presupus absorbirea continuă a excedentului net de lichiditate din sistemul bancar exclusiv prin intermediul facilității de depozit a băncii centrale – abordare benefică din perspectiva consolidării mecanismului de transmisie monetară, inclusiv a creditului în lei, fiind de natură a accentua caracterul relaxat al condițiilor monetare reale. Volumul lichidității astfel atrase a sporit semnificativ în 2016, dată fiind creșterea injecțiilor de rezerve generate de factorii autonomi ai lichidității, în special de operațiunile în lei și în valută ale Trezoreriei; astfel, pe ansamblul anului, soldul mediu al facilității de depozit a reprezentat circa 63 la sută din nivelul mediu al contului curent al băncilor la BNR și aproximativ 1,2 la sută din PIB – valori aproape duble față de cele înregistrate în anul anterior”, se mai arata in raportul anual al BNR din 2016.