www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bancile vor fi obligate sa elimine comisioanele de aministrare a conturilor si de retragere a banilor de la ghiseu si ATM

Autor: Bancherul.ro
2016-05-20 12:49

Băncile vor fi obligate să elimine comisioanele pe care le practică la un cont de plăți de bază pentru deschiderea, administrarea sau închiderea contului, dar și pentru depunerea sau retragerea de bani din cont ori pentru plata cu cardul pe teritoriul Uniunii Europene, inclusiv online, transmite Agerpres.


Prevederile sunt cuprinse într-un proiect de Ordonanță de Guvern elaborat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).


Mai mult, potrivit proiectului, serviciile menționate vor fi oferite în mod gratuit titularului de cont indiferent de numărul de operațiuni efectuate. În cazul retragerilor de numerar, scutirea de comisioane este valabilă pe întreg teritoriul Uniunii Europene, atât la ghișeul băncii, cât și la bancomate, în timpul sau în afara programului de lucru al instituției de credit.


Totodată, banca poate percepe comisioane, însă acestea trebuie să fie rezonabile, adică să țină cont de nivelurile veniturilor naționale și de comisioanele medii percepute de instituțiile de credit pentru serviciile furnizate privind conturile de plăți.


'Prin proiectul legislativ se dorește transpunerea în legislația națională a prevederilor Directivei 2014/92/UE, respectiv crearea cadrului legal național cu privire la drepturile și obligațiile consumatorilor și ale prestatorilor de servicii de plată atunci când se prestează servicii de plată aferente unui cont de plăți, respectiv aspecte referitoare la transparența și comparabilitatea comisioanelor percepute consumatorilor pentru conturile de plăți deținute de aceștia, la schimbarea conturilor de plăți, la facilitarea deschiderii transfrontaliere de conturi de plăți, precum și la deschiderea și utilizarea conturilor de plăți cu servicii de bază', se arată în nota de fundamentare a actului normativ.


Proiectul ANPC conține și prevederi referitoare la comparabilitatea comisioanelor aferente unui cont de plăți și la schimbarea conturilor de la o bancă la alta sau în cadrul aceleiași bănci.


'Compararea comisioanelor nu poate fi realizată dacă prestatorii de servicii de plată utilizează o terminologie diferită pentru aceleași servicii și furnizează informații în formate diferite. Terminologia standardizată, însoțită de informații specifice prezentate într-un format coerent referitoare la comisioanele aferente celor mai reprezentative servicii legate de conturile de plăți, poate ajuta consumatorii să înțeleagă și să compare comisioanele. Pentru a fi considerate reprezentative, serviciile trebuie să facă obiectul unui comision la cel puțin un prestator de servicii de plată dintr-un stat membru. În plus, în cazul în care serviciile sunt comune unei majorități a statelor membre, terminologia utilizată pentru definirea acestor servicii trebuie să fie standardizată la nivelul Uniunii Europene, făcând astfel posibilă mai buna comparare a ofertelor de conturi de plăți la nivelul Uniunii Europene', se mai arată în documentul menționat.


Totodată, va fi înființat cel puțin un site pe Internet pentru compararea comisioanelor, independent din punct de vedere operațional de prestatorii de servicii de plată, care, potrivit proiectului, poate fi administrat de o autoritate publică și/sau de asociațiile de consumatori luate în evidența de ANPC care desfășoară de cel puțin trei ani activități în domeniul protecției consumatorilor de servicii financiar — bancare.