www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Raportul anual al BCE privind activitățile de supraveghere

Autor: Bancherul.ro
2016-03-25 18:42

Cuvânt înainte al președintelui BCE, Mario Draghi:


În anul 2012, când s-a decis înființarea unui mecanism unic de supraveghere în zona euro, numeroase voci critice au afirmat fie că aceasta va fi imposibilă, fie că va dura foarte mult.


Și totuși, am sărbătorit deja prima aniversare a Mecanismului unic de supraveghere (MUS) și privim retrospectiv spre un prim an încununat de succes în domeniul supravegherii bancare europene.


Cu toate acestea, MUS nu reprezintă nici începutul, nici sfârșitul seriei de reforme instituționale pe care trebuie să le implementăm pentru a readuce stabilitatea în Europa, aceasta fiind premisa revenirii la o creștere sustenabilă.


A fost însă un pas esențial și, din multe puncte de vedere, a reprezentat cheia progresului.


În primii ani de existență ai monedei euro, am trăit cu iluzia că instituisem o uniune monetară de sine stătătoare.


Totuși, având în vedere faptul că banii sunt, în esență, emiși de bănci private, moneda unică poate exista numai în cadrul unui sistem bancar unic.


Pentru ca o monedă să fie cu adevărat unică, aceasta trebuie să fie realmente fungibilă, indiferent de forma și de localizarea geografică a acesteia.


În acest sens, este nevoie de o guvernanță comună mai puternică a sectorului bancar în țările care folosesc aceeași monedă.


Înființarea MUS a venit, în parte, ca răspuns la această nevoie de a avea un organism unic de supraveghere, care să aplice metodologii omogene și să internalizeze încrederea reciprocă.


Acesta nu numai că oferă o protecție mai mare cetățenilor, ci aduce și beneficii semnificative statelor membre.


Instituțiile financiare ale acestora pot exploata la maximum economiile de scară din cadrul pieței unice.


În aceste condiții, uniunea bancară a fost concepută pe trei piloni: un mecanism unic de supraveghere, un mecanism unic de rezoluție și o schemă uniformă de garantare a depozitelor.


Pentru ca o monedă să fie cu adevărat unică, sunt necesare toate cele trei elemente.


Supravegherea trebuia să fie prioritară, întrucât reprezenta o condiție prealabilă esențială pentru ceilalți piloni ai uniunii bancare.


La începutul anului 2015, a fost înființat Mecanismul unic de rezoluție (MUR), acesta reprezentând cel de-al doilea pilon.


În vederea realizării uniunii bancare, trebuie să edificăm cel de-al treilea pilon, respectiv garantarea uniformă a depozitelor.


Numai atunci vom fi obținut o construcție cu adevărat stabilă.


Uniunea bancară nu este un obiectiv în sine, ci un pas esențial în direcția unei piețe unice a serviciilor bancare și financiare la nivel european.


Existența unor piețe bancare și de capital integrate și funcționale reprezintă condiții fundamentale pentru stabilitatea și reușita monedei euro și pentru promovarea creșterii economice și a ocupării forței de muncă, în interesul tuturor cetățenilor europeni.


Sursa: Raportul anual al BCE privind activitățile de supraveghere