www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Decizii adoptate de ASF: noi norme privind redresarea si rezolutia firmelor de asigurari

Autor: Bancherul.ro
2016-03-09 16:04

Decizii adoptate de către Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (comunicat de presa):


Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în şedinţa de astăzi, două proiecte de normă emise în aplicarea Legii nr. 246/2015 privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor, ca urmare a comentariilor şi observaţiilor primite în urma procesului de consultare publică. Normele vor fi transmise pentru publicare Monitorului Oficial al României.


A fost aprobat Regulamentul privind aplicarea principiilor de guvernanţă corporativă de către entităţi autorizate, reglementate şi supravegheate de ASF. Regulamentul va fi transmis pentru publicare Monitorului Oficial al României (va face obiectul unui comunicat transmis ulterior).


Consiliul a aprobat proiectul Regulamentului privind criteriile aplicabile şi procedura pentru evaluarea prudenţială a achiziţiilor şi a majorărilor participanţilor la entităţile reglementate de ASF. Proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile.


A fost aprobat proiectul Normei privind raportările periodice ale societăţilor de asigurare şi/sau de reasigurare. Proiectul va fi publicat pe website-ul Autorităţii, pentru consultare publică, timp de 10 zile.


Consiliul ASF a fost informat cu privire la evoluția pieței de capital în anul 2015 (va face obiectul unui comunicat transmis ulterior).


A fost aprobat prospectul întocmit în vederea admiterii la tranzacţionare pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti S.A. a acţiunilor emise de Societatea de Construcţii Napoca S.A. Cluj – Napoca.


Au fost propuşi pentru avizare şi reavizare 115 agenţi în vederea desfăşurării activităţilor de marketing pentru fonduri de pensii, fiind retrase avizele pentru alţi 25 agenţi de marketing.


Consiliul ASF a discutat şi un număr de plângeri prealabile în cazuri individuale, acestea fiind respinse.