www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bancile grecesti nu au nevoie de capital suplimentar, nu va fi niciun bail-in, spune sefa Mecanismului Unic de Supraveghere, Daniele Nouy

Autor: Bancherul.ro
2016-02-15 14:52

“Bancile grecesti nu au nevoie de capital suplimentar. Ele sunt bine pozitionate in aceasta privinta, de aceea nu exista motive sa credem ca ar fi nevoie de vreun bail-in, la fel cum nu este nevoie de o recapitalizare a acestora”, a declarat Danièle Nouy (foto), sefa Mecanismului Unic de Supraveghere (MUS) din cadrul BCE, intr-un interviu acordat publicatiei grecesti Agora.


“Cu toate acestea, a adaugat ea, cea mai buna garantie impotriva unei noi recapitalizari este revenirea cresterii economice, bazata pe implementarea programului convernit cu Comisia Europeana si pe rezolvarea creditelor neperformante de catre banci, intr-un mod decisiv.


Bancile grecesti au fost recapitalizate anul trecut cu suma de 14,4 miliarde de euro, in cadrul programului de salvarea a Greciei de la faliment, convenit cu Comisia Europeana.


Nouy a adăugat că băncile grecești nu vor fi incluse în viitoarea rundă de teste de stres care vor fi derulate de BCE în acest an, având în vedere că au trecut deja printr-un examen riguros anul trecut de analiză atentă a calității activelor primelor patru mari bănci grecești, după ce acestea au fost afectate de instabilitate politică, pierderea depozitelor și introducerea unor restricții asupra mișcărilor de capital.


Cu toate acestea, Nouy a făcut un apel către băncile grecești să utilizeze "toate instrumentele disponibile" pentru a rezolva problema creditelor neperformante, inclusiv prin vânzarea lor. "Toate posibilitățile ar trebui examinate având în vedere că există o gamă variată de situații", a spus Daniele Nouy. (vezi aici interviul).