www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Decizii adoptate de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF)

Autor: Bancherul.ro
2015-09-28 09:23

Decizii adoptate de către Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (comunicat de presa):


În cadrul şedinţei de astăzi, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a aprobat modificarea actelor constitutive în cazul unor brokeri de asigurare, ca urmare a majorării capitalului social, numirii unor noi asociaţi semnificativi, completării obiectului de activitate. A fost aprobat, de asemenea, un nou conducător executiv pentru societatea Global Risk Services - Insurance Broker SRL.


Totodată, au fost aprobate retragerea de la tranzacţionarea pe piaţa Rasdaq şi radierea din evidenţele ASF a acţiunilor societăţilor FRUCTUS S.A. Timișoara,CONEXIR ROELL GROUP S.A., STUDIOURILE MEDIA PRO S.A. Buftea, TEXIND S.A. Craiova, COMPANIA INDUSTRIALĂ PENTRU TRANSPORTURI S.A. Craiova, PRETIM S.A. Timişoara, BARSA COMAL S.A. Braşov. CORAL S.A. Brașov, COMPANIA DE NAVIGAŢIE FLUVIALĂ GIURGIU NAV S.A. Zimnicea , AVICOLA IAŞI S.A. şi TONELI NUTRITION TITU S.A. Bucureşti.


A fost aprobată avizarea prealabilă a modificării Prospectului schemei de pensii facultative pentru Fondul de Pensii Facultative Raiffeisen Acumulare administrat de SAI Raiffeisen Asset Management S.A.
Au fost propuşi pentru avizare şi reavizare 15 agenţi în vederea desfăşurării activităţilor de marketing pentru fonduri de pensii, fiind retrase avizele pentru alţi 4 agenţi de marketing. 


În cadrul şedinţei a fost aprobată sancţionarea unor persoane şi societăţi pentru nerespectarea dispoziţiilor Legii 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe Piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate. De asemenea, a fost aprobată sancţionarea societăților care nu au transmis către ASF și BVB raportul anual aferent exercițiului financiar 2014.