www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Ce greseli trebuie sa evitam cand folosim cardul in vacanta de Craciun si Anul Nou

Autor: Bancherul.ro
2014-12-14 18:03

Inainte de a pleca in vancanta de iarna pentru a petrece sarbatorile de Craciun si Anul Nou, trebuie sa fim atenti si la aspectele financiare, pentru ca acestea sa nu ne strice buna dispozitie si sa ne bucuram de o calatorie perfecta.


Pentru ca acesta este sezonul cadourilor, prima grija se indreapta spre gasirea si plata acestora. Iar cum ofertele magazinelor online sunt tot mai numeroase si mai atractive, platim tot mai des cu cardul pe internet.


Cardul e indispensabil in perioadele de sarbatori petrecute in tara sau in strainatate, cel putin din 3 motive:


1. Avem acces oricand si de oriunde la banii din cont, fie platind cu cardul la POS-urile magazinelor sau online, fie retragand bani de la ATM-uri. Astfel, nu depindem de programul unitatilor bancare, care oricum sunt inchise sau au program scurt de sarbatori.


2. Banii din contul la care e atasat cardul sunt in siguranta: nu trebuie sa plecam in vacanta cu portofelul plin de bancnote, pe care riscam sa le pierdem sau sa ni se fure. Luam doar strictul necesar pentru platile marunte sau acolo unde nu se poate plati cu cardul.


3. Cand suntem in strainatate, scapam de problema schimbului valutar. Platind cu cardul in lei, operatiunea se realizeaza in moneda tarii in care ne aflam (euro, de exemplu, daca suntem intr-o tara din Europa), la cursul de schimb din ziua respectiva al bancii romanesti care a emis cardul sau la cursul MasterCard/Visa, apropiat de cel al BNR.


4. Putem efectua oricand si de oriunde plati online cu cardul, atat pentru cumparaturi in magazine cat si pentru diverse servicii, precum bilete de avion, rezervarea camerelor de hotel, bilete la spectacole, fara a fi nevoie sa ne deplasam pentru a plati cu numerar.


Cardul e in portofel, dar vom putea face plati cu el fara probleme?


Pentru a evita situatia neplacuta de a nu putea folosi cardul atunci cand suntem plecati in vacanta, trebuie sa evitam cateva greseli, sau mai degraba mici probleme pe care de regula suntem tentati sa le trecem cu vederea, dar care sunt atat de importante. Si anume trebuie sa verificam urmatoarele lucruri la cardul nostru:


1. Daca e valabil sau nu cumva expira tocmai in aceasta luna. E tare frustrant sa-ti apara mesajul ca nu poate fi realizata o tranzactie pentru ca nu mai este valabil cardul, desi ai bani in cont!


2. Daca avem suficienti bani in contul de card (daca mergem in strainatate, nu e necesar sa avem euro, dolari sau alte valute, intrucat putem plati fara probleme si cu un card in lei, schimbul valuar fiind efectuat automat);


3. Daca avem codul PIN memorat, nu scris sau salvat undeva. Fara codul PIN, cardul nu poate fi folosit. Iar cu codul PIN scris pe o hartie sau in agenda din poseta sau geanta pierduta sau furata, exista riscul sa pierdem si banii de pe card!


4. Daca ultimele 3 cifre de pe spatele cardului (CVV2/CVC2) sunt vizibile, acestea fiind necesare pentru plarile online;


5. Daca avem parola 3D Secure pentru plati pe internet, necesara, de asemenea, pentru platile online.


Nu trebuie sa facem plati online fara parola de securitate


Pentru a face cumparaturi online rapid si in siguranta, adica sa nu ne trezim ulterior ca am fost victima unor hakeri, trebuie sa ne inrolam cardul in serviciul 3D Secure (MasterCard Secure Cod sau Verified by Visa), care inseamna primirea unei parole de siguranta pentru platile online.


Inainte de a pleca in vacanta, contactati banca de la care aveti cardul pentru a va inrola in serviciul 3D Secure, iar daca sunteti deja inrolat, sa va asigurati ca stiti parola, astfel incat, in cazul in care va trebui sa faceti o plata online in vacanta, in tara sau in strainatate, sa nu aveti niciun fel de probleme.


Ganditi-va, de exemplu, ca veti avea nevoie, pe parcursul calatoriei, de un bilet de avion, de inchirierea unei masini sau de rezervarea unui hotel, pentru care plata cu cardul online ar putea fi, in unele situatii, singura optiune, pe care nu trebuie sa o ratati.


Trebuie sa evitam sa retragem bani de la bancomate


Daca avem nevoie de valuta cash pentru a plati in strainatate, putem sa retragem euro, dolari sau alte bancnote straine de la bancomatele din diverse tari, chiar daca avem un card in lei.


Atentie! Pentru aceasta operatiune, comisioanele sunt de minim 1% din suma retrasa.


Chiar si asa, s-ar putea sa ne simtim mai confortabil si in avantaj decat sa mergem la casele de schimb valutar.


Oricum, ca si in Romania, retragerea de numerar este mai costisitoare decat plata direct cu cardul, care este scutita de comision.


Nu uitati! Platile cu cardul la magazinele din strainatate sau pe internet sunt scutite de comision, la fel ca la magazinele din Romania.