www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Creditele de consum acordate de IFN-uri au crescut cu 20% in primul semestru

Autor: Bancherul.ro
2014-08-28 23:32

Volumul de noi credite de consum acordate de catre IFN-urile membre ale Asociatiei Societatilor Financiare - ALB Romania, care reprezinta 77% din piata creditelor de consum, au crescut cu 20,5% in primul semestru din 2014 in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, volumul acestora fiind de 235 milioane euro, anunta ALB intr-un comunicat. 


Creditele destinate consumului personal reprezinta 89% din total, respectiv 210 milioane Euro, in timp ce creditele industriale reprezinta 7% (17 milioane Euro), iar creditele auto 4% (8 milioane Euro).


În domeniul creditelor destinate consumului personal, creditele de tip revolving (inclusiv cardurile de credit) au o pondere de 49%, împrumuturile de tip nevoi personale deţin o cotă de 41%, iar credite la POS 10%.


Din totalul finanţărilor de tip credit auto acordate, 85% au fost destinate achiziţiei de vehicule noi, iar 15% achiziţiei de vehicule second hand.


Din totalul finanţărilor acordate in funcţie de valoarea creditului, 43% au fost credite pâna la maxim 1000 Euro, 37% intre 1000 si 5000 Euro, 11% intre 5000 si 10 000 Euro si 9% mai mult de 10 000 Euro.


În ceea ce priveşte creditele acordate pe categorii de vârsta, 28% au fost acordate persoanelor care au peste 55 de ani, 26% persoanelor cu vârste cuprinse intre 35 şi 45 de ani, 21% persoanelor cu vârste cuprinse intre 45 şi 55 de ani, 19% persoanelor cu vârste cuprinse intre 25 şi 35 de ani şi doar 6% persoanelor sub 25 de ani.


Din totalul finanţărilor acordate in funcţie de sex si din punct de vedere al situaţiei civile a clienţilor 53% au fost credite pentru persoane de sex masculin si 47% pentru persoane de sex feminin, din care 64% declară că sunt căsătoriţi şi 36% necăsătoriţi.


In funcţie de gradul de educatie 52% au fost credite acordate persoanelor cu studii medii, 35% persoanelor cu studii superioare şi 13% persoanelor cu studii elementare. Venitul net al clientului IFN în creditul de consum este cuprins între 501 şi 1000 RON în proporţie de 50%, urmat de venitul cuprins între 1001 şi 1500 RON pentru 23% din clienţi. 10% dintre acestia au un venit între 1501 şi 2000 RON, 5% înregistreaza un venit între 2001 si 2500 RON, iar restul de 6% au declarat venituri nete de peste 2500 RON. 6% au venituri mai mici de 500 RON.


"Cresterea de peste 20% a volumului de credite noi confirma rolul activ al jucatorilor din acest segment de piata, care prin finantarea cererii interne si a cosnumului gospodariilor contribuie la cresterea economica a Romaniei", a declarat Olivier Floris, Presedintele Consiliului Creditului de Consum din cadrul ALB.


[1]


ALB reprezintă conform statisticilor ALB 77% din totalul pieţei creditului de consum IFN din România şi este membră a Federaţiei Creditului de Consum din Europa – Eurofinas.