Viceguvernatorul Florin Georgescu (foto) apara electo-rata, dupa acuzatiile presedintelui Basescu, si propune un nou ajutor de stat, doar pentru CEC Bank, in vederea reesalonarii creditelor clientilor bancii de stat cu venituri mici. In acest fel, arata Georgescu, fost deputat PSD, rata creditelor neperformante ale bancii de stat va scadea, dar va fi stimulat si consumul si cresterea economica.
"Nivelul cererii de credite noi ale populaţiei este redus, iar evoluţia îngrijorătoare a acestui sector arată contracţii care ar putea fi adresate prin noi fluxuri de lichiditate – credite refinanţate şi reeşalonate – către debitorii bun-platnici, care ar beneficia de un venit disponibil suplimentar, generator de creştere economică sustenabilă.
În acest sens ar fi eficient un mecanism opţional prin care, fără a afecta deficitul fiscal, CEC să contracteze, cu garanţia statului (gen programul Prima casă), o linie de finanţare de la BIRD, BERD şi/sau BEI, care să îi permită reeşalonarea, prin înţelegere amiabilă cu debitorii, a creditelor persoanelor fizice cu venituri de până la, spre exemplu, 5.000 euro net.
Criteriul utilizat de această dată, spre deosebire de schema anterioară, ar putea fi cel al nivelului maxim de îndatorare suportabil de către debitor (între 35 şi 40%).
Astfel, CEC ar fi în măsură să refinanţeze un număr important de credite ale persoanelor fizice, contractate atât la această bancă cât şi la oricare alta, pentru debitorii bun-platnici, având la dispoziţie resurse financiare externe.
Venitul disponibil suplimentar al debitorilor (cărora, în medie, li se reduce gradul de îndatorare de la 65-70% la 35-40% şi, implicit, le scade tot la jumătate rata aferentă împrumutului) va contribui, de asemenea, la stimularea consumului, a creşterii economice, la crearea de noi locuri de muncă, sporirea veniturilor bugetare şi la reducerea mai substanţială a soldului creditelor neperformante din sistemul bancar.
Schemele expuse anterior sunt valide din punctul de vedere al analizei economice pentru că se adresează venitului disponibil şi nu nivelului salariilor, a căror majorare este condiţionată de creşterea mai rapidă a productivităţii muncii, deci de menţinerea competitivităţii mărfurilor şi serviciilor produse în ţară.
În condiţiile actuale, când populaţia este supraîndatorată şi există limitări în privinţa creşterilor salariale, după părerea mea zona unde trebuie acţionat în prezent este cea a creşterii venitului disponibil, iar schemele respective, şi altele ce pot fi imaginate, pot conduce tocmai la majorarea venitului disponibil fără afectarea evoluţiei productivităţii, a competitivităţii şi echilibrelor macroeconomice.
În opinia mea, relansarea creditării se poate face, în prezent, pe segmentul populaţiei prin refinanţare ca instrument de majorare, fără consecinţe negative, a venitului disponibil. Dacă în perioada de boom economic s-a practicat, uneori, refinanţarea destinată unor cheltuieli, în multe cazuri, fără o necesitate stringentă, acum, în perioada de convalescenţă de după criză, se impune practicarea unei „refinanţări de necesitate“. Refinanţarea debitorilor bun-platnici, în condiţiile lipsei de încredere a mediului bancar faţă de noii clienţi persoane fizice şi juridice, precum şi a supraîndatorării acestora din urmă, constituie o soluţie pentru relansarea creditării pe baze sănătoase – implicit majorarea venitului disponibil al consumatorilor şi dinamizarea creşterii economice", spune Georgescu, intr-un comentariu publicat pe ZF.ro.
Pe de alta parte, acesta apara schema de ajutor fiscal propusa de Liviu Voinea, de la Ministerul Finantelor, pentru clientii bancilor, si despre care presedintele Basescu a acuzat BNR de implicare politica.
"Avand în vedere parametrii economici actuali ai României, se poate aprecia că propunerea creativă a ministrului Liviu Voinea, privind reeşalonarea creditelor pentru debitorii bun-platnici (prin acordul părţilor, cu asigurarea unui stimulent fiscal sub forma unei deduceri fiscale pe perioada de doi ani ulterioară rescadenţării) poate contribui, prin efectele ei favorabile, la soluţionarea problemelor economice enumerate anterior", spune Georgescu.