www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Lucian Isar, Bancpost: BNR a majorat prea mult dobanzile

Autor: Bancherul.ro
2008-10-21 20:33
Vicepreşedintele executiv al Bancpost, Lucian Isar consideră ca BNR a crescut dobânda mai mult decât era necesar.

"Dobânzile în piaţa românească vor rămâne ridicate, nu la nivel de 40% se vor corecta spre 15-16%, dar nu vor scădea sub, iar cred în continuare că BNR a crescut dobanda mai mult decat era cazul, se vor vedea efectele în 2009" a spus Lucian Isar, vicepreşedinte executiv Bancpost.

În aceste condiţii dobanzile mari de pe piata interbancara ar putea obliga băncile să transfere costurile împrumuturilor către clienţi, lucru care ar duce chiar la imposibilităţi de plată.

"Nu e în interesul nimănui să reseteze clientului dobânda la 50% pentru că, încă odată repet, clientul acela nu mai plăteşte",a precizat Ionuţ Dumitru, economist şef Raiffeisen Bank.

Guvernatorul Mugur Isarescu a avertizat băncile să nu se grăbească să majoreze dobânzile la creditele acordate populaţiei pentru că situaţia din piaţa monetară este temporară, iar ROBOR-ul nu trebuie luat ca referinţă.