www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Radu Ghețea: CEC Bank a acordat IMM-urilor 6.300 de credite în septembrie

Autor: Bancherul.ro
2013-11-11 21:38


CEC Bank a acordat, în luna septembrie, 6.300 de credite pentru întreprinderile mici și mijlocii, a declarat, luni, președintele băncii, Radu Grațian Ghețea.


"În luna septembrie 2013, au fost acordate IMM-urilor 6.300 de credite. Anul trecut, am crescut creditul pentru IMM-uri cu 34% față de 2011, iar anul acesta dorim să ne menținem tot așa un ritm și este normal în condițiile în care creditul pentru IMM-uri în portofoliul CEC Bank este de 42%', a spus Ghețea, citat de Agerpres.


Președintele CEC Bank a precizat că ponderea creditelor acordate administrațiilor locale reprezintă 8% din portofoliul de credite acordate de bancă, iar 35% din acesta reprezintă credit pentru populație.


Potrivit acestuia, în urmă cu șase ani, când a fost implementat proiectul de transformare a CEC Bank într-o bancă comercială, creditul pentru populație reprezenta 80% din totalul portofoliului de credite.


"Pentru fondurile europene, 6,3 miliarde de lei reprezintă totalul granturilor intrate în țară prin intermediul finanțărilor acordate de CEC Bank', a subliniat Ghețea.


Acesta a adăugat că 13% din creditele acordate persoanelor juridice de către CEC Bank sunt credite pentru accesarea de fonduri europene.


"Această cifră, reprezentând soldul creditelor acordate pentru accesarea de fonduri europene din 2010 până acum, a crescut de trei ori', a mai spus Ghețea.