Gheorghe Piperea, avocatul devenit celebru prin organizarea proceselor colective impotriva bancilor  pe tema clauzelor abuzive din contractele de credit, iar mai recent in postura de administrator judiciar la Oltchim, are grave lacune de educatie financiara, neintelegand modul in care bancile acorda credite. In aceste conditii, este greu de crezut ca acest avocat ar putea reprezenta intr-un mod onest si corect interesele clientilor bancilor in procesele in derulare sau viitoare.

Intr-un ziar care a incalcat de mai multe ori in trecut deontologia profesionala si care-i gazduieste comentariile extremiste, Piperea declara urmatoarele, intr-un interviu publicitar:

„Situatia pe care mi-au relatat-o zeci de persoane este ca bancile le-au spus ca nu se califica pentru un credit in valoare de 100.000 de euro care sa fie acordat in lei sau euro, dar sunt eligibili pentru unul in franci elvetieni.

Daca acest lucru a fost posibil, inseamna ca bancile au avut regulamente interne conforme cu regulamentul BNR, care nu a facut nimic in privinta acestei diferentieri. Fie cineva din sistemul bancar a observat aceasta lacuna de reglementare, caz in care BNR ar fi trebuit sa intervina si sa elimine lacuna, fie BNR a lasat lucrurile asa cu buna stiinta”.

Din acest motiv, spune Piperea, „BNR va fi chemata in judecata alaturi de 8 banci comerciale pentru  ca au favorizat, fie direct, fie indirect, prin omisiune, practicile ilegale din anii 2006-2007 cu privire la creditarea in franci elvetieni”.

Ce nu stie sau omite "cu buna stiinta" Piperea

Ceea ce nu stie sau omite „cu buna stiinta” Piperea este ca acei clienti pe care-i citeaza nu s-au calificat pentru un credit de 100.000 de euro NU pentru faptul ca respectivul credit era in euro sau lei. Si s-au calificat pentru unul in franci elvetieni NU pentru ca era in franci elvetieni.

Motivul real a fost nivelul diferit al dobanzilor pentru cele doua tipuri de credite: dobanzile la creditele in franci erau mult mai mici (4-5%) fata de cele in euro (7-8%) sau in lei (peste 10%).

Detinatorul unei educatii financiare elementare stie ca dobanda unui credit este direct proportionala cu valoarea creditului ce se poate obtine, in functie de gradul de indatorare. Cu alte cuvinte, cu cat dobanda este mai mica, cu atat valoarea creditului poate fi mai mare.

Sa luam exemplul creditului de 100.000 de euro pe 25 de ani: in cazul variantei creditului in euro, cu o dobanda de 7%, rata lunara pe care o va avea de platit clientul este de 700 de euro. Pentru a se califica pentru acest credit, el va trebui sa aiba venituri lunare reprezentand, in general, 135% din rata (gradul de indatorare), adica in jur de 1.650 de euro.

In cazul variantei de credit in franci elvetieni, cu dobanda de 5%, rata lunara va fi in jurul a 580 de euro, iar clientul va avea nevoie de un venit de doar 1.360 de euro.

Daca acei clienti invocati de avocatul Piperea aveau venituri mai mici de 1650 de euro, dar mai mari de 1360 de euro, ei au fost respinsi pentru un credit in euro, la toate bancile care aveau in oferta credite cu dobanda de 7%, indiferent de valuta imprumutului, dar au fost acceptati la toate bancile care aveau credite cu dobanda de 5%, indiferent, din nou, de valuta creditului.

Este adevarat ca in calculul gradului de indatorare nu intra doar costul unui credit, ci si alte elemente, precum numarul membrilor familiei si cheltuielile lunare, insa acestea au o importanta mai mica.

Pe de alta parte, la gradul de indatorare a fost introdus de catre BNR, in normele de creditare, dar abia dupa izbucnirea crizei, in 2011, si elementul de risc valutar, prin calculul asa-zisului „soc pe curs de schimb, si anume 35,5% la EUR, 52,6% la CHF si 40,9% la USD, la fundamentarea nivelurilor maxime admise pentru gradul total de indatorare in cazul creditelor de consum. La creditele ipotecare in valuta a fost reglementat un avans mai ridicat decat la cele in lei.

Revenind la logica avocatului Piperea, „lacuna de reglementare” sau „ilegalitatea” BNR de favorizare a creditelor in franci elvetieni poate fi extinsa si la nivelul creditelor in aceeasi moneda, dar cu dobanzi diferite. Astfel, exista banci care acorda credite in euro cu diferente de dobanda de doua puncte (o banca are credite in euro cu dobanda de 5%, alta cu 7%) sau cu diferente chiar mai mari. Daca am extinde logica lui Piperea, atunci ar trebui ca BNR sa fie data in judecata si pentru ca "favorizeaza" bancile care acorda credite cu dobana de 5%, in detrimentul celor care au dobanda de 7%, in aceeasi moneda!

Dar ca sa fim obiectivi, trebuie sa admitem si faptul ca BNR ar fi trebuit sa introduca, inainte de criza, elementul de risc valutar la calculul gradului de indatorare, la toate tipurile de credite, mai cu seama la cele cu valori mari, precum cele imobiliare, decat la cele de valori mai mici.

In acest fel, intr-adevar, creditele cu dobanzi foarte mici, dar cu risc valutar mare, precum cele in franci elvetieni, nu ar fi fost „favorizate”. De fapt, nu ar fi devenit atractive pentru banci si clienti.

Dar nu mai putem intoarce trecutul. Sa vedem insa ce putem face acum, pentru a mai repara din greseli. Cum rezolvam acum problema ratelor dublate la creditele in franci?

Acuzand nejustificat BNR, si actionand-o in justitie, dovedind o lipsa de educatie financiara? Cu ce scop? Acela de a anula, integral, costul unui credit, cand de fapt orice imprumut trebuie sa poarte o dobanda? Evident, este o actiune extremista ce nu trebuie lasata sa se produca.

Sa ne bazam pe statul de drept si pe decizia instantelor pentru a face dreptate clientilor si bancilor deopotriva? Asa ar fi cel mai corect, probabil. Mult mai corect decat prin masuri administrative care ameninta libertatea economica, cum vedem ca se intampla in Ungaria.