www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Studiu OMS: Romania investeste cel mai putin in sistemul sanitar

Autor: Bancherul.ro
2013-08-20 10:11

Un studiu recent realizat de către Organizația Mondială a Sănătatii cu privire la sumele investite de guverne în sistemul sanitar arată că în România se investesc doar 500 de dolari pe cap de locuitor în fiecare an. Această sumă plasează România pe ultimele locuri în Uniunea Europeană, mult în spatele tărilor din Europa de Vest, dar de asemenea după națiuni precum Polonia, Ungaria sau Bulgaria, se arata intr-un comunicat al MediHelp, furnizor de asigurari medicale private de sanatate.


Comunicatul MediHelp: Alte țări din Europa Centrală și de Est au de asemenea investiții guvernamentale mai mari în domeniul sănătății. Polonia investește 900 de dolari anual, Ungaria aproximativ 1100 de dolari în fiecare an și chiar Bulgaria are o investiție de 521 de dolari anual pe cap de locuitor în sistemul de sănătate.


Pentru țările din Europa de Vest sumele sunt evident mult mai mari: Germania și Franța spre exemplu, au rate impresionante de investiții în sistemul de sănătate.


Guvernul german investește anual 4875 de dolari pe cap de locuitor pentru sănătate, în timp ce Franța face parte din țările cu cea mai mare rată de investiție în sistemul sanitar, cu o impresionantă sumă anuală de aproape 5000 de dolari pe cap de locuitor. Totodată, guvernul spaniol face investiți de peste 3000 de dolari pe cap de locuitor, iar în Marea Britanie sistemul sanitar atrage investiții de la guvern de 3600 de dolari pe cap de locuitor, sumă care poziționează această țară abia la jumătatea clasamentului.


”Dacă ne uităm la sumele investite în sistemul sanitar din alte țări din Uniunea Europeană am putea întelege de ce sunt atât de mulți români care suferă din cauza lipsei echipamentelor medicale și a lipsei de experiență a personalului medical. Suntem la limita inferioară a clasamentului în ceea ce privește bunăstarea sistemului sanitar și acest lucru este absolut alarmant. Noi încercăm să depășim aceste probleme și investim în sănătatea clienților noștri astfel încât ei să primească cea mai bună îngrijire medicală atunci când au nevoie, oriunde în lume”, a declarat Zahal Levy, Presedintele MediHelp International.


O soluție pentru români este asigurarea privată de sănătate, care oferă acces la îngrijire medicală internațională și acoperă toate procedurile medicale majore, în cele mai bune spitale și clinici din Europa și din lume.


Toate informațiile oferite de Organizația Mondială a Sănătății se găsesc în baza de date a Observatorului Mondial de Sănătate. Acest raport oferă acces la baze de date cu privire la subiecte importante legate de sănătate, cum ar fi rata mortalității și factorii cauzatori, Millenium Development Goals (alimentația copiilor, sănătatea copiilor, sănătatea maternală și de reproducere, imunizare, HIV/SIDA, tuberculoză, malarie, boli neglijate, accesul la apă și salubrizarea), boli netransmisibile și factori de risc,  predispoziția la epidemii, sistemele de sănătate, sănătatea mediului, violență, accidente și multe altele.


Sursa Studiului:
• http://apps.who.int/gho/data/node.main.510?lang=en

MediHelp International este cel mai important furnizor de asigurări private de sănătate din Europa Centrală și de Est și este prezent pe piața din România începand cu 1999.


MediHelp International este manager de distribuție al BUPA International în Ungaria, România și Bulgaria. În parteneriat cu BUPA International, MediHelp îmbină cu succes Asistența Medicală cu Asigurarea Internațională de sănătate, pentru beneficiul clienților săi.  Pentru mai multe informații accesați www.medihelp.ro

MediHelp International este broker de asigurări al Bupa International în România, Ungaria și Bulgaria. MediHelp International este înregistrat la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor din România cu numărul RBK – 366/11.10.2006. Asigurările sunt oferite de Bupa Insurance Ltd. și Bupa Insurance Services Ltd. Bupa Insurance Services Ltd este înregistrat în Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord sub numărul 03829851, iar Bupa Insurance Ltd are numărul de înregistrare 3956433 în Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord.