PENSII PRIVATE | Analiza

Piata fondurilor de pensii private in 2011: activele fondurilor de pensii obligatorii (Pilonul II) au crescut cu 49%, la 7,26 milliarde lei, iar fondurile de pensii facultative au avansat cu 13%, la 483 milioane lei

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2012-04-09 14:11

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au generat, de la lansare si pana in prezent, un castig net pentru participanti in valoare totala de peste un miliard de lei, potrivit analizei APAPR bazate pe datele publicate de administratori si CNPP (Casa Nationala de Pensii Publice), anunta APAPR intr-un comunicat.

Suma este calculata ca diferenta intre activele nete gestionate de fonduri la finele lunii martie 2012 (7,26 miliarde RON) si contributiile brute virate de CNPP in conturile participantilor de la lansare si pana in prezent (6,25 miliarde RON).

Acest castig generat de investitiile fondurilor de pensii private reprezinta suma neta de toate comisioanele percepute in aceasta perioada.

„Sistemul de pensii private din Romania si-a continuat evolutiile pozitive si consolidarea in primul trimestru al anului 2012. Pe fondul revenirii usoare a pietelor financiare si a stabilizarii perspectivelor economice, fondurile de pensii au inregistrat performante investitionale notabile, care s-au adaugat rezultatelor bune din trecut. Per total, Pilonul II a ajuns la un castig net pentru participanti de peste un miliard de lei, adica o rata de profitabilitate de peste 16,1% relativ la contributiile virate, exclusiv in beneficiul celor peste 5,6 milioane de romani care contribuie la aceste fonduri”, a comentat Cornelia Coman (foto), presedintele APAPR, aceste evolutii.

In prezent, sistemul de pensii private are in fata sa doua prioritati imediate:
1) aderarea la fondurile de Pilon II a salariatilor bugetari din categoriile speciale, militarizate;
2) promovarea de catre autoritati a legii privind plata pensiilor private.
Procesul de aderare, potrivit normelor emise de CSSPP, va incepe la 1 mai 2012 si vizeaza aproximativ 150.000 de noi potentiali participanti pentru fondurile de pensii.

Cat priveste legea de plata a pensiilor private sub forma de anuitati, ea se afla inca in circuitul de avizare inter-ministeriala, fiind marcata ca prioritate legislativa de catre actualul cabinet guvernamental.

Adoptarea acesteia de catre Guvern este asteptata pentru prima jumatate a anului in curs.

Tot in primul trimestru din 2012, romanii au contribuit cu sume mai mari si la fondurile de pensii private facultative (Pilonul III), de asemenea cu rezultate pozitive.

Aceasta evolutie a fost sustinuta inclusiv de extinderea favorabila a regimului deductibilitatii fiscale aplicate contributiilor angajatorilor la Pilonul III, incepand cu 1 ianuarie.

Aproape 10.000 de romani au inceput sa contribuie, pentru prima data, pentru o pensie facultativa in primul trimestru al acestui an, numarul lor total ajungand la circa 270.000.

Contributiile virate de participanti in conturile personale de pensii facultative au crescut in primul trimestru cu 14% fata de aceeasi perioada din 2011, iar activele totale gestionate de fondurile facultative de pensii au depasit 483 milioane RON.

In total, activele nete administrate de toate fondurile de pensii private au ajuns la 7,75 miliarde de lei la sfarsitul lunii martie, adica 1,77 mld. EUR sau 1,27% din PIB.

Pilonul II

Numarul participantilor a depasit 5,6 milioane la sfarsitul lunii martie 2012, marcand o crestere cu 6,3% (330.000 de participanti in plus) fata de finele lunii martie 2011.

In T1 2012 numarul participantilor nou-intrati in sistem, de circa 87.000, este egal cu cel din T1 2011.

Activele nete administrate de cele 9 fonduri de pensii obligatorii au ajuns la 7,26 mld. RON, in crestere cu 49% fata de sfarsitul T1 2011.

Contributiile brute virate de CNPP catre fondurile de pensii au fost in T1 2012 in valoare de 568,9 mil. RON, cu 31,2% mai mult decat in T1 2011.

De la lansare si pana in prezent, CNPP a virat fondurilor de Pilon II contributii brute totale de 6,25 mld. RON, iar fondurile de pensii au generat un castig net pentru participanti de peste un miliard RON (active nete minus contributii brute totale).

Situatia colectarii si densitatea contributiilor au ramas totusi la aceleasi niveluri reduse, gradul efectiv de colectare (participanti cu contributii / participanti in total) fiind relativ stabil, la circa 62%, atat in T1 2012, cat si in T1 2011.

Contributia medie pe participant a fost de 55 de lei in T1 2012, cu 23% mai mare decat in T1 2011.

De la lansare (luna mai 2008) si pana in prezent (aproape 4 ani de functionare), randamentul mediu anual al tuturor fondurilor de pensii private obligatorii a fost de 12,2%.

Pilonul III

Numarul participantilor a ajuns la 270.000 la finele lunii martie 2012, cu aproape 40.000 mai multi decat in urma cu un an. Numarul participantilor nou-intrati in T1 2012 este de 9.415, cu 5% mai multi decat in T1 2011.

Activele nete administrate de cele 11 fonduri de pensii facultative au ajuns la 483,5 mil. RON, in crestere cu 33,1% fata de T1 2011.

Contributiile brute incasate de fondurile de pensii au fost in T1 2012 in valoare de 30,5 mil. RON, cu 13,7% mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut. Densitatea contributiilor ramane o problema si pe Pilonul III, insa nu exista in acest moment statistici publice privind gradul de (ne)incasare a contributiilor de catre fondurile de pensii facultative.

De la lansare (luna mai 2007) si pana in prezent (aproape 5 ani de functionare), randamentul mediu anual al tuturor fondurilor de pensii private facultative a fost de 7,8%.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analiza



Studiu: Increderea consumatorilor in economie a scazut drastic in urma crizei politice

Criza guvernamentală care continuă în România are efect și asupra consumatorilor. În ultimul trimestru din 2017, toți indicatorii au înregistrat scăderi drastice, se arata intr-un studiu GfK. Așteptările economice au atins minimul anual în detalii

Statisticile creditelor noi in lei acordate de banci

Valoarea creditelor noi in lei acordat de banci a scazut in luna decembrie 2017 pentru a patra luna consecutiv, la 4,652 miliarde lei, de la 4,863 miliarde lei in noiembrie, 4,934 miliarde lei in octombrie, 5,068 miliarde lei in septembrie si 5,088 miliarde lei in decembrie 2016, arata detalii

Un sfert dintre bancile si IFN-urile din Europa au aderat la schema de plati instant in euro - SEPA Instant (SCT Inst)

Un sfert din numarul total de prestatori de servicii de plata din Europa au aderat la SEPA Instant (SCT Inst), schema de plati in euro prin care se pot realiza transferuri de bani in timp real. Printre bancile, IFN-urile si fintech-urile care realizeaza plati instant in Euro se afla si detalii

IFN-urile acorda credite persoanelor cu venituri necunoscute, arata statisticile BNR

Majoritatea clientilor IFN-urilor, in jur de 700.000, sunt persoane cu venituri necunoscute, care au imprumutat sume totale de 2,5 miliarde lei, conform statisticilor prezentate de Angela Dimonu, sefa reglementarii din cadrul BNR. (vezi statisticile in documentul detalii

Ultimele Comentarii