BANCI | Opinie

Mugur Isarescu: Riscurile crizei din Ucraina pentru Romania par gestionabile

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2014-04-24 16:50

Riscurile la care este expusă România în cazul unor eventuale restricţii economice în contextul tensiunilor din Ucraina 'par gestionabile', având în vedere exporturile limitate către Rusia şi Ucraina, dependenţa redusă de gazele ruseşti şi lipsa legăturilor directe dintre sistemele financiare, reiese din prezentarea susţinută de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la întâlnirea grupului Ambasadorilor ţărilor asiatice, postată pe site-ul BNR.

"Eventuale restricţii economice sau perturbarea schimburilor comerciale ar putea afecta exporturile României sau aprovizionarea cu gaze, însă riscurile generate de tensiunile Rusia-Ucraina în ceea ce priveşte România par gestionabile. Exporturile către Rusia şi Ucraina echivalează cu numai 4,7% din totalul exporturilor României, iar o reducere a acestora cu 10% - presupunând ca nu sunt compensate de creşteri în alte regiuni - ar tăia 0,16 puncte procentuale din creşterea economică a României", susţine guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, citat de Agerpres.

Şeful băncii centrale a vorbit despre riscurile economice la adresa României ca urmare a tensiunilor din Ucraina, despre sistemul bancar şi aşteptările pentru 2014.

În privinţa consumului de gaze, România acoperă din producţia internă, în medie, 80% din necesar, în timp ce gazele naturale importate provin exclusiv din Rusia. 'Anul trecut, doar 15% din gazul consumat a fost de import, România ocupând astfel locul al treilea în topul ţărilor UE cu cea mai redusă dependenţă de importuri de energie. O sistare completă a importului de gaze nu ar avea efecte tangibile până în perioada noiembrie - decembrie', susţine guvernatorul BNR.

Pe de altă parte, investitorii ruşi au o prezenţă semnificativă în România, fie direct, fie prin holdinguri înregistrate în alte state UE, însă niciuna dintre companiile cu acţionariat rus nu are "importanţă sistemică', notează guvernatorul, referindu-se la industria siderurgică (grupul rus TMK), metalurgia (Alro Slatina şi Alor Oradea) sau sectorul rafinării (LukOil).

Sectorul bancar românesc nu are legături directe cu Rusia şi Ucraina. 'Băncile din România nu au acţionari ruşi sau ucraineni, iar expunerile băncilor româneşti pe entităţi din cele două ţări sunt "neglijabile", notează şeful BNR. 'Singurele vulnerabilităţi ale sistemului bancar din România la criza din ţara vecină se referă la potenţiale efecte de "revărsare", având în vedere expunerea băncilor din Austria şi Franţa pe Rusia şi Ucraina. Însă solvabilitatea şi lichiditatea confortabilă din sistemul bancar românesc ar trebui să acopere astfel de riscuri, dacă ele se vor materializa', se arată în prezentarea guvernatorului.

În plus, până în prezent, impactul tensiunilor din regiune asupra pieţei de capital şi pieţei valutare a fost moderat şi nu a avut efecte de durată, subliniază Mugur Isărescu.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Opinie



Banca Transilvania implineste 30 de ani

Mesaj top management BT, 16 februarie 2024 Banca Transilvania: Sunt 30 de ani de când creștem în România și de când vedem România crescând Astăzi este ziua Băncii Transilvania. Orice aniversare ne duce cu detalii

De cand si cat de mult ar putea sa scada dobanzile in 2024?

Diminuarea inflatiei ridica intrebarea cu privire la momentul in care ar putea sa inceapa sa scada si dobanda de referinta stabilita de Banca Nationala a Romaniei (BNR) si implicit cele la credite si depozite. Discutiile privind scaderea dobanzii BNR ar putea detalii

Ce responsabilitate au bancile in cazul fraudelor online?

„Am fost victima unei fraude prin Neocapital și mi s-au furat sume importante prin transfer online neautorizat de mine”, ne-a scris un cititor. „Sint grupuri organizate, iar băncile nu au sisteme de securizare eficienta a conturilor detalii

Creditele ipotecare ar putea creste in 2024, estimeaza Banca Transilvania

Banca Transilvania se asteapa ca cererea de credite ipotecare sa creasca in 2024, datorita reducerii dobanzilor si a unei oferte de preturi mai accesibile pe piata rezidentiala, conform declaratiilor directorului bancii, Omer Tetik. ”Creșterea detalii

 



 

Ultimele Comentarii