BANCI | Cariera

FMI a numit un nou sef al delegatiei pentru Romania, dupa esecul negocierilor cu fostul guvern Ponta pentru prelungirea acordului

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2016-01-11 10:12

FMI a inlocuit-o pe Andrea Schaechter din functia de sefa a delegatiei FMI in Romania cu pakistanezul Reza Baqir (foto), care va face o vizita in tara in perioada 12-15 ianuarie, anunta intr-un comunicat reprezentantul Fondului in tara noastra, Guillermo Tolosa.

Acesta precizeaza ca inlocuirea lui Schaechter este justificata de politica de rotatie uzuala a angajatilor FMI.

Schaechter a fost numita sefa a delegatiei FMI in Romania in urma cu doi ani si jumatate, in iulie 2013, in locul lui Erik de Vrijer, care a detinut aceeasi functie doar un an, dupa plecarea lui Jeffrey Franks, cel care timp de trei ani, in perioada 2009-2012, a negociat acordul FMI cu Romania pentru salvarea tarii din criza in valoare de 19 miliarde de dolari, din pachetul total de finantare in valoare de 30 de miliarde de dolari.

Mandatul lui Schaechter in Romania poate fi considerat un esec, intrucat ea nu a reusit sa determine guvernul Ponta sa renunte la masurile de relaxare fiscala puse in practica anul trecut, care ameninta sa afecteze indicatorii macroeconomici ai tarii, dupa cum a avertizat aceasta, intr-un comentariu.

In aceste conditii, ultimul acord stand-by de tip preventiv cu FMI, incheiat in septembrie 2013, al 10-lea din ultimii 23 de ani si al treilea de la declansarea crizei din 2009, a expirat la finalul lunii septembrie 2015, fara a fi incheiat cu succes.

Ultimul acord cu FMI si UE a avut o valoare de 2 miliarde de euro, insa guvernul nu a avut nevoie sa acceseze banii aflati la dispozitie.

Scopul acordului de tip preventiv a fost acela de a proteja economia românească de eventuale șocuri pe piețele financiare, care ar putea sa reprezinte un risc important si in acest an, dupa cum a avertizat recent guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

Fostul guvern Ponta nu a reusit sa obtina nici acordul oficialilor europeni pentru o evaluare pozitiva a programului de asistenta financiara de tip preventiv incheiat de Romania cu Comisia Europeana in 2013, care a expirat in septembrie 2015, impreuna cu acordul cu FMI.

"Este regretabil ca nu a putut fi incheiata, nici acum, evaluarea programului privind balanta de plati. De aceea, este foarte important ca Romania sa continue sa implementeze reformele necesare si sa mentina politici fiscale solide, Comisia Europeana fiind pregatita sa ajute Romania in acest scop", a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreședintele Comisiei Europene (vezi aici detalii).

Isarescu a preluat o parte din rolul FMI de “caine de paza” a finantelor tarii, reusind sa intoarca de la promulgare noul Cod Fiscal, care a fost usor modificat ulterior de catre Parlament.

Poul Thomsen, directorul FMI responsabil de departamentul european, a efectuat in decembrie o vizita in Romania, unde s-a intalnit, printre altii, cu presedintele Klaus Iohannis, cu premierul Dacian Ciolos si cu guvernatorul Mugur Isarescu. (vezi aici detalii)

Miza este ca guvernul sa incerce sa negocieze cu FMI un acord mai flexibil, de tipul celui din Polonia, insa pentru asta Romania ar trebui sa se angajeze la un plan de reforme structurale importante, ceea ce nu s-a reusit pana acum.

"Așteptarea pe care cu toții o avem de la noul Guvern este să înceapă să ia decizii într-o manieră complet diferită", a declarat reprezentantul rezident al Fondului Monetar Internațional pentru România și Bulgaria, Guillermo Tolosa (vezi aici detalii).

Lipsa progreselor în zona reformelor structurale constituie un obstacol principal pentru perspectivele de creştere pe termen lung, se arata in concluziile delegatiei FMI dupa incheierea ultimei vizite in Romania din octombrie 2015 (vezi aici detalii)

Baqir, noul sef al delegatiei FMI in Romania, a lucrat anterior timp de patru ani ca sef al departamentui de politici ale datoriilor din cadrul FMI.

Din aceasta functie, el a supervizat politicile fiscale si administrarea datoriilor in tari afectate de criza, precum Cipru, Grecia, Ghana, Jamaica, Portugalia, Ucraina.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Cariera



Mihaela Lupu preia conducerea UniCredit Bank

Mihaela Lupu, în prezent Chief Financial Officer pentru Europa Centrală și de Est (CE&EE) în cadrul Grupului UniCredit, va fi noul CEO și Președinte al Directoratului UniCredit Bank în România, începând cu data de 16 octombrie 2023. Numirea ei este detalii

Madalina Teodorescu, numita director retail la BRD

BRD anunță numirea Mădălinei Teodorescu în funcția de Director General Adjunct Retail, începând cu data de 6 martie 2023, sub rezerva aprobării Băncii Naționale a României, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga: Ea îl va înlocui detalii

Mircea Busuioceanu, in conducerea ARB

Adunarea Generală a Asociației Române a Băncilor (ARB) reunită în ședință astăzi, 10 ianuarie 2023, a votat noua componență a Consiliului Director ca urmare a completării unui post vacant de membru, anunta ARB intr-un comunicat, in care adauga: Conducerea detalii

Mihaela Ionita este noul director de resurse umane al ING Bank Romania

Mihaela Ioniță se alătură echipei ING Bank România începând cu data de 1 ianuarie 2023, urmând să preia poziția de Director de Resurse Umane și membru în Comitetul Executiv al băncii, anunta banca intr-un comunicat, in care detalii

 



 

Ultimele Comentarii