BANCI | Stirea Zilei

Fiecare bancher roman gestioneaza active de 1,5 milioane euro, fata de 10 milioane euro ale unui bancher european, pentru ca Romania are cel mai redus nivel al intermedierii financiare din Europa

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2015-10-07 01:07

Eficiența salariaților din bănci are spațiu de îmbunătățire, se arata in raportul asupra stabilitatii financiare publicat de BNR, intrucat in România, fiecare angajat din banci gestionează active de circa 1,5 milioane euro, în timp ce media din UE este mult mai ridicata, de peste 10 milioane euro.

Asta si pentru ca nivelul intermedierii financiare din România, adica valoarea activelor bancare raportate la PIB, este cel mai redus din Europa. Activele sistemului bancar se ridicau la finalul lui 2014 la 364 miliarde lei, reprezentand 54% din PIB-ul tarii, de 670 miliarde lei, comparativ cu peste 100% in Bulgaria, Ungaria sau Cehia.

In aceste conditii, numărul de salariați din sistemul bancar continua sa scada: in perioada iunie 2014-iunie 2015 numarul bancherilor s-a redus cu 669 persoane, până la aproximativ 57.300 angajați.

De asemenea, dintre țările Uniunii Europene, România are cel mai mic număr de salariați în raport cu populația, un angajat din sectorul bancar deservind în medie 345 de persoane (media europeană fiind de 175 de persoane pe angajat bancar).

“Creșterea valorii adăugate a serviciilor oferite de bănci (proces care este posibil și dacă gradul de pregătire profesională a angajaților bancari se va majora, iar gradul de bancarizare a economiei se va îmbunătăți) va ameliora din constrângerile de eficiență menționate”, se spune in raportul BNR.

O unitate bancara deserveste 3760 de persoane

Pe de alta parte, in sectorul bancar românesc, o unitate bancara teritorială deservește în medie 3760 de persoane, cu mult peste media europeană, de 2450 persoane, se mai arata in raportul BNR.

Acesta nu mentioneaza insa si faptul ca in Romania doar in jur de jumatate din populatie are un cont sau un card bancar, ceea ce inseamna ca o unitate bancare deserveste de fapt jumate din cele 3760 de persoane.

Menținerea unui ritm scăzut de creditare împreună cu creșterea înclinației populației spre utilizarea de servicii financiare on-line au determinat reducerea rețelelor teritoriale de unități bancare, mai arata BNR in raport.

În perioada iunie 2014 – iunie 2015 rețeaua de unități bancare s-a redus cu 105 unități (până la 5203 unități).

Accentuarea dezintermedierii financiare

Ponderea activelor sistemului financiar în PIB s-a diminuat cu 4,1 puncte procentuale în anul 2014 față de anul 2013 (ajungând la 77,4 la sută), se mai arata in raportul BNR.

Ritmul de scădere a gradului de intermediere financiară a fost in 2014 cel mai accentuat din ultimii patru ani.

Evoluțiile viitoare sunt monitorizate cu atenție, având în vedere că nivelul intermedierii financiare din România este cel mai scăzut nivel din UE.

Sistemul financiar din România rămâne dominat de sectorul bancar, care deține o pondere de circa 78 la sută din activele totale, urmat de fondurile de investiții cu 7,9 la sută, instituțiile financiare nebancare (IFN) cu 5,9 la sută, fondurile de pensii și societățile de asigurare cu 3,7 respectiv 3,5 la sută (la 31 decembrie 2014).

Fenomenul dezintermedierii financiare este prezent atât la nivelul zonei euro, cât și în regiunea statelor CEE, însă amploarea fenomenului diferă în funcție de gradul de dezvoltare al sistemului financiar din aceste regiuni.

Pe parcursul ultimilor ani, ritmul dezintermedierii a fost mai accentuat în cadrul zonei euro, pe fondul scăderii volumului total al activelor financiare și în contextul unei evoluții modeste a produsului intern brut al regiunii. În schimb, țări precum Polonia sau Cehia au înregistrat o evoluție stabilă sau chiar pozitivă a gradului de intermediere.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Topul creditelor ipotecare cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3-10 ani

Dobanzile fixe in primii 3-10 ani pentru un credit ipotecar variaza intre 5,75% si 9,90%, in functie de banca si de perioada cu dobanda nemodificata, conform ofertelor celor mai importante 10 banci. Dobanzile luate in calcul sunt cele standard, fara alte detalii

Cum raspunde ANPC la o reclamatie despre o frauda online: cu cuvintele bancii

Clientul unei banci (Unicredit) a fost fraudat online cu 25.000 de lei cu o asa-zisa investitie in actiuni pe site-ul Rominvest. (Atentie! Acest site functioneaza si in prezent, la acest link, https://dimensionaldreamscape.cam, dupa mai bine de o luna de la detalii

Dobanzile la creditele online ale IFN-urilor, plafonate prin lege la 365% pe an, fata de 70.000% cat erau pana acum

Parlamentul a adoptat o lege prin care dobanzile (DAE) la creditele online acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) sunt plafonate la 1% pe zi (365% pe an) in cazul imprumuturilor de maxim 5.000 de lei, 0,8% pe zi (292% pe an) la cele de pana la 10.000 de lei si 0,6% pe detalii

Revolut isi obliga clientii sa plateasca credite facute prin fraude online

„Acești escroci de la Neocapital nu numai ca m-au pacalit sa le transfer foarte mulți bani, dar au inițiat și un credit de nevoi personale direct din aplicația Revolut iar eu acum trebuie sa plătesc rate pentru acest credit”, se plange un cititor, la detalii

 



 

Ultimele Comentarii